A fost declarată epidemie de gripă în România. Până acum s-au înregistrat peste 7.000 de cazuri de gripă, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor. 18 decese au fost înregistrate în acest sezon, opt dintre aceste survenind numai în ultima săptămână.
Anul trecut a fost declarată epidemia după ce şi-au pierdut viaţa 48 de români. În ultima săptămână au fost raportate 7.022 de gripă la nivelul întregii ţări, un număr aproape dublu faţă de cele raportate în săptămâna precedentă (3.645) şi faţă de cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent (3.455 cazuri).
Ultimele două persoane care au decedat din cauza gripei sunt un copil de un an şi şase luni din judeţul Neamţ şi o femeie de 49 de ani din judeţul Mureş. În ambele cazuri, s-a confirmat infectarea cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09. Epidemia nu duce automat la închiderea şcolilor, susţin specialiştii care mai explică faptul că trebuie să ţinem cont de nişte sfaturi pentru a nu ne îmbolnăvi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că peste 90% din decesele asociate gripei se întâlnesc ân grupele cu risc crescut si în randul vârstnicilor.
La adulti, riscul de deces din cauza gripei si a complicatiilor acesteia creşte începand cu vârsta de 50 de ani.
Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent, 9.637 de elevi, a anunţat, joi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care a precizat că această cifră nu reprezintă numărul copiilor bolnavi. Sunt vizate unităţi şcolare din 12 judeţe şi Bucureşti:
Cum te ferești de gripă? Sfaturile specialiștilor!
Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuala indicaţie de spitalizare;
- Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
- Respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului);
- Igiena adecvata a mâinilor, in vederea reducerii răspândirii virusului;
- Evitarea aglomeraţiilor şi limitarea organizării de evenimente;
- Triaj epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporara din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie;
- Limitarea accesului vizitatorilor în spitale, in special în secţiile cu risc
- Purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical;