Din judeţ

A fost anunțată data redeschiderii traficului feroviar între Brașov și Întorsura Buzăului!

Marian Stoica

Din 19 septembrie va circula trenul între Brașov și Întorsura Buzăului.

Este oficial! După o pauză de mai bine de 4 ani, de luna aceasta se va relua circulația trenurilor pe ruta Brașov – Întorsura Buzăului. CFR anunță că vom putea circula cu trenul pe acest traseu din 19 septembrie. Traficul feroviar între Întorsura Buzăului și Brașov a fost oprit în luna iulie a anului 2018 din cauza prăbușirii podului din localitatea Budila.

În toamna anului 2020, CFR a lansat procedura de achiziție pentru reconstrucția podului, iar această lucrare a fost finalizată în urmă cu două săptămâni. Odată cu reluarea traficului, pe acest traseu vor circula, zilnic, 12 trenuri. 6 pe ruta Brașov – Întorsura și 6 retur.  Investiția totală este de peste 27 de milioane de lei și a fost suportată în totalitate de Guvern. Linia ferată Hărman – Întorsura Buzăului are o lungime de 36 de kilometri. 

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI