Din judeţ

Aproape 90% din şomerii brașoveni nu au pregătire medie

Gabriela Bunghez

La sfârşitul anului trecut, în județul Brașov existau aproximativ 10.000 de șomeri.

Din totalul persoanelor aflate în evidenţa Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Brașov, şi anume 9.364, 2.560 persoane provin mediul urban, iar din mediul rural 6.804 persoane.

În funcţie de nivelul studiilor, marea majoritate a șomerilor, mai exact 88% nu au studii medii, 8% au terminat liceul, iar 4% sunt absolvenți ai unei forme de învățământ superior.

Asta în condiţiile în care, pe piaţa actuală a muncii din judeţ sunt căutate în mod special persoanele cu pregătire pentru industrie, a declarat, cu prilejul prezentării raportului de activitate pe 2016 al AJOFM, directorul executiv Liliana Dragomir.

Dintre şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi, 4% au un nivel de instruire universitar, astfel că majoritatea persoanelor care au nevoie de serviciile agenţiei sunt persoanele cu un nivel redus de pregătire, a precizat directorul executiv al AJOFM Braşov, scrie agerpres.ro.

În anul 2016, rata şomajului la nivelul judeţului Braşov a păstrat un trend descrescător începând cu luna mai şi până la sfârşitul anului, situându-se sub valoarea de 4%, sub nivelul ratei şomajului la nivel naţional.

În prezent, AJOFM Braşov pune la dispoziţie peste 400 de locuri vacante în diferite domenii.