Râșnovul este singura localitate din țară care a ales să acționeze concret în fața problemelor tot mai dese cauzate de urșii care coborau în oraș. Cu ajutorul specialiștilor Ocolului Silvic Râșnov, autoritatea publică locală a instalat, din fonduri locale, mai mulți kilometri de gard electric.
9 kilometri de gard electric contra urşilor, la Râşnov
În iunie și iulie, au fost înregistrate aproximativ 30 de apeluri la 112 privind prezența urșilor în zonele locuite.
Odată cu montarea gardului electric, începută în luna iulie, situația s-a schimbat vizibil. În august, deși gardul nu era încă finalizat, au fost doar 2 apeluri.
În total au fost instalați circa 9 kilometri de gard electric, în special în zonele unde casele se află chiar la marginea pădurii.
Este adevărat, concluziile finale vor putea fi trase după cel puțin un an. Totuși, cifrele de până acum arată clar că această măsură ajută: mai puține incidente, mai multă siguranță și costuri mai mici pentru administrația locală.
