7 din 10 femei spun că sunt singurele responsabile cu „joburile casnice” chiar dacă au și un job de zi cu zi

7 din 10 femei spun că sunt singurele responsabile cu „joburile casnice” chiar dacă au și un job de zi cu zi

Dincolo de a avea o viață profesională activă, 70% dintre femeile care locuiesc cu partenerul de viață spun că sunt responsabile și de treburile casnice, precum pregătirea meselor, spălatul vaselor, spălatul și călcatul hainelor, dar și pregătirea copiilor pentru diverse activități, în cele mai multe cazuri.

Pentru o treime dintre femei, „joburile casnice” ocupă mai mult de 4 ore, echivalentul unui job cu jumătate de normă. Intrăm în luna dedicată femeilor, iar BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online, le celebrează pentru toate rolurile pe care le au, atât la job, cât și acasă.

Pe lângă jobul oficial, femeile au și roluri precum contabila familiei, fiind responsabile de bugetul gospodăriei (peste 63%), bucătarul casei (59%) sau organizator de petreceri aniversare (32%), arată un sondaj realizat de BestJobs. Pentru femeile care au și copii, rolurile se diversifică și mai mult, acestea fiind și mamă-învățătoare sau mamă-profesoară (aproximativ 32%).

Alte articole:   Peste 4,7 milioane de pensionari erau înregistrați în România în luna iunie

În gospodăriile mixte, responsabilitățile sunt împărțite de cele mai multe ori în funcție de gen

De asemenea, ocazional devin și povestitor pentru cei mici (25%), șoferul familiei (22%), responsabilă cu reparațiile în casă (peste 19%) sau IT-ista familiei (17%). Dacă ar fi remunerate, „joburile casnice” ar valora cel puțin echivalentul salariului de la jobul oficial, consideră 60% dintre respondentele sondajului, în timp ce 40% spun că nu pot estima această implicare în bani.

Astfel, femeile ajung să își ocupe o parte mai mare din timpul liber cu treburile casnice, care intră în sarcina lor și consumă cel mai mult timp. Chiar dacă și bărbații își asumă roluri precum responsabilul cu reparațiile de orice fel din casă (78%), șoferul familiei (56%), contabilul familiei (39%) și tată-învățător sau tată-profesor (39%), 44% dintre respondenții de gen masculin au declarat că soția sau partenera se ocupă cel mai mult de treburile casnice, în timp ce 37% consideră că responsabilitățile sunt împărțite în mod egal.

Alte articole:   Marian Rasaliu (PSD Brașov): „Într-o sesiune parlamentară extraordinară, convocată la inițiativa Grupului PSD din Camera Deputaților, în noua lege privind gestionarea urșilor, cetățenii beneficiază de o protecție suplimentară!”

Femeile au mai puțin timp pentru hobby-uri

Dintre bărbații care se ocupă de întreținerea casei și a familiei, aproape 83% alocă în medie între una și trei ore zilnic acestor sarcini și doar 17% depășesc acest timp.

În continuare vedem că femeile tind să aibă mai multe responsabilități decât partenerii lor când vine vorba de joburile casnice, ceea ce înseamnă mai puțin timp pentru propriile pasiuni sau hobby-uri. Cu toate acestea, avem în jurul nostru foarte multe exemple de femei care îmbină cu succes rolurile profesionale și cele casnice. Fiecare femeie merită recunoaștere pentru toate joburile din fiecare zi. Astfel, BestJobs lansează o campanie-manifest prin care celebrează femeile care reușesc să pună lumea în mișcare și la birou, dar și acasă”, spune Ana Vișian, marketing manager BestJobs.

Alte articole:   Mai multe trasee montane din Măgura Codlei şi Munţii Făgăraş sunt mai sigure

Sondajul a fost efectuat în luna februarie 2023, pe un eșantion de 2.376 de utilizatori de internet din România, dintre care 57% de gen feminin și 43% de gen masculin.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate