Eveniment

600 de dosare pentru ajutoare de încălzire necuvenite la Brașov

Sebastian Dan

razvan popa2Viceprimarul Răzvan Popa a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că s-a finalizat perioada de acordare a ajutoarelor de încalzire, iar în urma verificărilor făcute de cei de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială s-au constatat 600 de nereguli la declarațiile date de beneficiari, referitoare la venituri și la depozitele bancare. Numărul total al celor care vor trebui să returneze ajutorul de încălzire, la nivelul întregului judeţ, este însă de 1.261.

În municipiul Brașov au beneficiat de ajutoare de încălzire 3.000 de persoane care au încălzirea pe gaz, 1.200 pe încălzire centralizată, 173 cu energie electrică și 32 cu lemne.

Conform procedurii, s-au făcut somații și li s-a cerut să vină la Direcția de Servicii Sociale, să-și  rezolve problemele și să returneze baniiîn termen de 30 de zile. Conform legii, există și obligația Primăriei, prin primar, de a aplica și amenzi, între 200 și 1.000 de  lei pentru cei găsiți în culpă. În sezonul acesta au fost de două ori mai multe cazuri găsite în neregulă.

„Legea este modificată față de anii trecuți. Sunt și cazuri în care oamenii nu știau de noile prevederi, cum sunt cele referitoare la depozitele bancare. «Sunt banii de înmormântare. Nu știam că nu avem voie» au spus mulți dintre cei găsiți în neregulă”, a precizat Popa.