Eveniment

58 de exemplare de asprete, specie considerată fosilă vie şi contemporană chiar cu ultimii dinozauri, au fost găsite în râul Vâlsan din munţii Făgăraşului

Iulia Ghervan

Un număr de 58 de exemplare de asprete, specie considerată fosilă vie şi, după unele estimări, contemporană chiar cu ultimii dinozauri, au fost găsite în râul Vâlsan din munţii Făgăraşului, în urma unei acţiuni de inventariere care a durat o săptămână şi în care au fost implicaţi şi nouă biologi.

Proiectul este dezvoltat şi desfăşurat de către Fundaţia Alex Găvan în parteneriat cu Fauna & Flora International, prima organizaţie de conservare a vieţii sălbatice înfiinţată în lume.

,,Moment istoric pentru legendarul şi enigmaticul asprete (Romanichthys valsanicola), cel mai rar peşte din Europa şi poate chiar din lume dar şi pentru conservarea din România şi nu numai. Un număr record de 58 de exemplare de asprete au fost găsite în râul Vâlsan din munţii Făgăraşului. Este singurul loc de pe planetă unde încă mai supravieţuieşte această specie considerată fosilă vie şi, după unele estimări, contemporană chiar cu ultimii dinozauri. Iar noi, oamenii, suntem cei ce am adus-o în pragul dispariţiei. În perioada 10 – 16 octombrie 2022 s-a desfăşurat cea mai amplă acţiune de inventariere a speciei, de la descoperirea ei în 1956 (an în care se mai regăsea şi în râurile Argeş şi Doamnei) şi până astăzi”, anunţă Fundaţia Alex Găvan.

Echipa de inventariere, care a inclus şi 9 biologi specializaţi în peşti, a realizat în râul Vâlsan nu mai puţin de 21 de staţii de pescuit ştiinţific (anterior realizându-se un maximum de 8 staţii per sesiune), dintre care în 14 dintre ele a putut identifica aspretele. 

Sursa: news.ro