Buletinele de vot pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din data de 2 noiembrie vor ajunge joi la Braşov. În total, pentru judeţul nostru au fost tipărite 570.250 de buletine de vot. Ţinând cont că în conformitate cu listele electorale permanente în judeţ sunt 518.409 de persoane cu drept de vot, la fiecare secţie vor fi trimise cu 10% mai multe buletine de vot decât numărul de alegători înscrişi pe listele permanente, după cum a precizat Dan Grădinaru, consilier în cadrul Prefecturii Braşov.
Acestea vor fi depozitate în sala de sport a Colegiului Naţional Unirea tot aici urmând să ajungă şi cele 2.240 de ştampile de vot, respectiv câte cinci pentru fiecare secţie din judeţ. La nivelul judeţului au fost stabilite 448 de secţii de votare, dintre care 177 în municipiul Braşov. Faţă de alegerile anterioare, sunt în plus două secţii, la Bod şi Feldioara, dar a fost desfiinţată secţia din Stupinii Prejmerului, comuna Prejmer.