Eveniment

Aristotel Căncescu (PNL): Există un deficit de 700 de cadre medicale la Braşov

Sebastian Dan

Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, vicepreşedintele PNL

Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu (vicepreşedinte al PNL), a declarat, într-o conferinţă de presă, că există un deficit de 700 de cadre medicale, iar unele unităţi, cum sunt Spitalul de Copii şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, nu vor mai putea funcţiona din cauza lipsei de personal.
Aristotel Căncescu a adăugat că sistemul este mult subfinanţat, iar, faţă de ţările din Uniunea Europeană, în România Guvernul alocă pentru un bolnav de zece ori mai puţini bani.
La Spitalul de copii, din cauza lipsei asistentelor, secţia ORL a fost închisă temporar în ultimele două weekend-uri. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Marcel Albean, a declarat că o parte dintre copiii care s-au putut externa au părăsit spitalul, alţii au fost mutaţi în alte secţii, dar în nici un caz nu au rămas nesupravegheaţi.