Eveniment

48 de ambulanțe noi, la Brașov, cu ajutorul fondurilor europene

Gabriela Bunghez

Judeţul Braşov va primi 48 de ambulanţe, printr-un proiect european.

Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a semnat, miercuri, unul dintre cele mai importante contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru.

Este vorba de contractual pentru proiectul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), intitulat „Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale – Regiunea Centru”, prin care se vor achiziţiona 211 ambulanţe de diferite tipuri şi vor fi operaţionalizate şase echipaje de intervenţie, câte unul în fiecare judeţ al regiunii (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu).

Valoarea totală a proiectului este de 87.229.964 lei, din care 61.060.975 lei provin de la FEDR, restul fiind reprezentat de contribuţia beneficiarilor, fiind menţinută proporţia de 70% fonduri europene nerambursabile şi 30% fonduri proprii. Implementarea proiectului este prevăzută a se finaliza în data de 30 septembrie 2020.

La Braşov ar urma să ajungă 48 de ambulanţe şi autospeciale noi. În conformitate cu cererea de finanţare, judeţul Braşov ar urma să primească: 8 Ambulanțe tip A2 – (SAJ); 14 Ambulanțe tip B4x2 – (SAJ); 15 Ambulanțe tip B4x4 – (SAJ- 6, SMURD-9); 5 Ambulanțe tip C – (SAJ-3, SMURD-2); o Ambulanţă de transport nou-născuți – (SMURD); o Ambulanţă pentru transportul pacienților cu risc biologic –  (SMURD); o Ambulanţă pentru transport victime multiple – (SMURD); 3 Ambulanțe pentru acces în zone foarte greu accesibile – (1-SALVAMONT, 2-IJJ).

Potrivit ADR Centru, acest proiect este un continuator al celor trei iniţiative similare, implementate în Regiunea Centru între anii 2007 şi 2015, prin care au fost achiziţionate zeci de echipamente pentru dotarea a mai mult 40 de unităţi mobile pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, la nivel judeţean, proiecte a căror valoare totală a depăşit suma de 63 milioane lei