Eveniment

45 de agenți de poliție, de astăzi, la I.P.J. Brașov

Iulia Ghervan

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a avut loc, astăzi, procedura de repartizare pe funcții a 45 absolvenți ai școlilor de agenți de poliție, promoția 2018 – 2019.

Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, avându-se în vedere situația operativă înregistrată la nivelul județului Brașov, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Noua promoție de agenți a adus în județul Brașov polițiști care au avut medii de absolvire peste 9,07, cea mai mare notă fiind 9,63.
Debutul în carieră reprezintă o perioadă de șase luni de tutelă profesională de care vor beneficia cei mai tineri polițiști, sub îndrumarea colegilor cu experiență profesională, care îi vor sprijini în activitate, potrivit I.P.J. Brașov.