Eveniment

Mall-urile din Braşov, „ring de box” pentru tineri! 4 adolescenţi s-au bătut în faţa unui centru comercial, apoi au continuat conflictul în parcarea altui magazin

Sorin Secli

4 adolescenţi s-au bătut în faţa unui centru comercial, apoi au continuat conflictul în parcarea altui magazin . Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost sesizați la data de 23 ianuarie a.c., aproape de ora 21.00, cu privire la producerea unei agresiuni în zona unui centru comercial din municipiul Brașov.

Mall-urile din Braşov, „ring de box” pentru tineri. 4 adolescenţi s-au bătut în faţa unui centru comercial, apoi au continuat conflictul în parcarea altui magazin

În zona indicată au fost direcționate echipaje de poliție, iar din verificările efectuate până în acest moment a rezultat faptul că, incidentul s-ar fi iscat de la un conflict spontan, unde un tânăr de 17 ani, domiciliat în municipiul Brașov, ar fi fost agresat fizic de alte trei persoane, cu vârste de 21 și 16 ani, domiciliate în municipiul Săcele.

Ulterior, persoanele implicate s-au căutat și reîntâlnit într-un alt centru comercial din municipiul Brașov, unde altercația a continuat, existând agresiuni reciproce între părțile implicate.

De aici, de la fața locului, după sesizarea primită și intervenția polițiștilor, persoanele implicate au fost conduse la sediul Secției 5 Poliție Brașov, în vederea desfășurării cercetărilor și stabilirii cu exactitate a modului de implicare a fiecăreia în evenimentul produs.

Pentru una dintre persoanele implicate a fost solicitat sprijin medical, aceasta fiind evaluată în regim ambulatoriu, fără a necesita intervenții medicale de specialitate sau internare.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe”, precum și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, cercetări ce sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.

De asemenea, în baza probatoriului și după stabilirea cu exactitate a participării fiecărei persoane la producerea incidentului, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare, conform prevederilor legale în vigoare.

violența în școli batut
violența în școli batut