Doi ghimbăşeni, soţ şi soţie, au ajuns la Spitalul Judeţean din cauza înţepăturilor. Scenă desprinsă parcă dintr-un film de groază la Ghimbav. Două persoane, soţ şi soţie, au fost atacate de un roi de sute de viespi în timp ce lucrau în curtea casei. Fără să ştie că sub o movilă de pământ se afla stupul insectelor, bărbatul s-a apucat de rupt buruienile din ogradă. În doar câteva zeci de secunde, viespile s-au năpustit asupra lui, dar şi a soţiei. Cei doi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean, iar acum se află în afara oricărui pericol.
Nici prin gând nu le-a trecut ghimbăşenilor că o astfel de sarcină de rutină în curtea casei se va transforma într-o scenă de coşmar. „S-a dus să scoată cartofii din grădină, iar în momentul în care a smuls buruiana a dat de un roi… S-a dus repede la apă, să-şi dea cu apă în cap, să-şi revină, şi după două – trei minute a căzut jos în curte, inconştient, şi a început să se umfle la faţă, buzele i s-au umflat. El face şi come glicemice des”, a declarat Mihaela Grămadă, cumnata victimei, pentru Bună Ziua Braşov.
De înţepăturile viespilor nu a scăpat nici soţia bărbatului care se afla în curte. După ce mai multe insecte au înţepat-o, femeia a început şi ea să se simtă rău. „A început să aibă dureri de cap puternice, pentru că au înţepat-o mai multe, că nici nu ştia… A zis că o doare aici, la piept, şi cap, şi tot. Păi m-am speriat şi eu, că au venit albinele şi în curte după ei”, a mai spus Mihaela Grămadă. Imediat după atac, rudele au sunat la 112. Amândoi au fost preluaţi de o ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean Braşov.