31 mai devine oficial Ziua națională a conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea.
Legea privind instituirea zilei de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri” a fost promulgată, potrivit News.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri”.
Proiectul de lege, semnat de parlamentarii PNL Sebastian Burduja şi Monica Anisie, a fost adoptat de Camera Deputaţilor în data de 17 decembrie şi are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 31 mai ca „Ziua conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri”.
Legea prevede posibilitatea organizării sau sprijinirii logistic şi material a unor manifestări culturale, sociale, medicale şi educaţionale, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale şi culturii, în scopul conştientizării riscurilor asociate consumului de substanţe interzise.
„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. ll) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu atribuţii în domeniile sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale şi culturii, precum şi instituţiile de învăţământ superior pot acorda sprijin material, financiar şi logistic instituţiilor de învăţământ, unităţilor medicale, centrelor comunitare, precum şi altor instituţii cu atribuţii în domeniile sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale şi culturii pentru organizarea de acţiuni şi evenimente de conştientizare a riscurilor asociate consumului de substanţe interzise, în limita resurselor financiare şi logistice disponibile„, se arată în actul normativ.
Foto: Freepik
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!