Astăzi a fost o ședință la sediul Tetkron SRL, firmă patronată de Consiliul Local Brașov și care ar trebui să livreze apă caldă menajeră și agent termic pentru aproximativ 30.000 de brașoveni, dar și pentru școlile, grădinițele și creșele racordate la sistemul centralizat de termoficare.
Ancheta demarată de DNA a paralizat total activitatea acestei societăți, care este nefuncțională. La ședința de astăzi, convocată de compania care livrază gaze – GDF Suez, au participat membrii comisiilor economice și juridice din Consilul Local, reprezentanții Bepco și Tetkron și viceprimarul Adina Durbacă, care primise sarcină de la primarul George Scripcaru să se ocupe de activitatea societății de termoficare.
Situația este critică, pe de o parte, din cuază că societatea nu mai are, practic conducere: trei din cei cinci membri din Consiliul de Administrație sunt puși sub control judiciar și nu au voie să se întâlnească, deci nici nu pot lua vreo decizie, la fel cei din conducerea societății. Nici viceprimarul Adina Durbacă nu prea mai poate lua vreo decizie, figurând și ea ca suspectă în acest dosar deschis de procurorii anticorupție.
În acest context, frica de a nu mai face ceva greșit paralizează orice activitate în cadrul societății. Nici membrii CA nu pot fi înlocuiți, din același motiv: să nu se interpreteze că se încearcă acoperirea vreunei fapte.
Blocajul financiar de la Tetkron pune lacăt și pe activitatea Bepco
Faptul că Tetkron este o firmă care nu este viabilă, am spus-o cu mulți ani în urmp, încă de la înființarea ei după închiderea CET, pentru că vorbim de aceleași personaje în management, fără modificări majore în activitatea societății în reliația cu clienții finali.
Acum, a acumulat datorii imense, care nu pot fi acoperite decât cu bani de la totți brașovenii, chiar aceștia nu beneficiază de serviciile Tetkron și care cu greu mai poate fi redresată financiar.
În iulie, Tetkron avea datorii la Bepco de 16.018.882,27 de lei, din care facturi scadente la plată totalizează 9,634.365,88 de lei, la care se adaugă penalitpăți de 800.000 de lei (parte din sumă contestată de Tetkron). La rândul ei, Bepco are restanțe la plată la GDF Suez pentru gazul livrat de 9.393.938,09 lei.
Mai mult, Bepco a deschis un proces împotriva Tetkron pentru recuperarea a 10.500.320 de lei, facturi care au depășit data de scadență și nu au fost achitate.
Luni, ședință AGA la Tetkron
Consilierii locali au fost convocați în ședință extraordinară a Adunării Generale a Asociaților. „Ne întâlnim pentru a găsi o soluție pentru deblocarea situației. Însă tare mă tem că ne întâlnim doar să luăm act de ce se întâmplă și atât. Ar trebui convocată o întâlnire în care să chemăm reprezentanți ai Curții de Conturi, ai Parchetului, ai Prefecturii, cei de la GDF Suez, Tetkron și Bepco, pentru a găsi o soluție, pentru că este vorba despre o situație foarte delicată din punct de vedere social. Nu putem lăsa blocajul acesta, mai ales că într-o lună începe școala”, ne-a declarat consilierul local Cătălin Leonte, membru în Comisia economică a Consiliului Local.