Eveniment

3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Sebastian Dan

Astăzi, clădirea Primăriei Brașov va fi luminată în culoarea mov, pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.

Brașovul se alătură astfel celei de-a 3-a ediții a PURPLE NIGHT ROMANIA, o inițiativă a Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) ce a luat naștere în 2020, prin care, în colaborare cu membri, parteneri, ambasade, insituții publice și alți actori interesați, se iluminează România în mov, culoarea oficială a acestei cauze.

În fiecare an, data de 3 decembrie marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, eveniment organizat de Organizația Națiunilor Unite începând cu anul 1992, pentru a promova o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă această categorie de persoane.

Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi se concentrează pe accesul acestor persoane la dezvoltare incluzivă, echitabilă şi durabilă, aşa cum se prevede în Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030, care se angajează să „nu lase pe nimeni în urmă” şi recunoaşte dizabilitatea ca fiind o problemă esenţială, ce trebuie luată în considerare în implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, problemele specifice persoanelor cu dizabilităţi prevăzute de aceste obiective privind educaţia, creşterea şi ocuparea forţei de muncă, inegalitatea, accesibilitatea aşezărilor umane etc.

20.051 persoane cu dizabilități, în evidențe la Brașov

Pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, DGASPC Brașov va participa la manifestarea cu tema ,,Dreptul de a fi dezinstituționalizat“, organizată de Consiliul de Monitorizare a implementării convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în parteneriat cu Comisia pentru drepturile omului, Egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României, un eveniment dedicat reușitelor privind procesul de dezinstituționalizare a persoanelor cu handicap ce va avea loc în data de 5 decembrie, la sediul Parlamentului.

În acest moment,în centrele și locuințele protejate aparținîndDGASPC Brașov sunt instituționalizate 343 de persoane cu dizabilități. ( 278 adulți și 65 copii). Totodată, DGASPC Brașov are în evidență 20.051 persoane cu dizabilități, din care 18.353 adulți și 1698 copii.