Un număr de 25 de voluntari din cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune” au finalizat cu succes modulul de pregătire privind stingerea incendiilor, dobândind cunoștințele și deprinderile necesare pentru a participa la misiunile operative alături de pompierii militari.
25 de voluntari pregătiți să intervină în situații excepționale pentru siguranța comunităților
În cadrul cursului, voluntarii au învățat modul de utilizare și manevrare a furtunurilor de intervenție, tehnicile de pătrundere în clădiri afectate de incendii, tipurile de jet folosite în stingerea incendiilor și modul în care acestea sunt aplicate în funcție de situație.
De asemenea, pregătirea a inclus noțiuni privind intervenția la incendiile izbucnite la autoturisme, regulile de siguranță și modul de acțiune în astfel de cazuri.
Dintre absolvenți, 20 au finalizat pregătirea la Detașamentul 1 de Pompieri Brașov, iar alți cinci la Detașamentul de Pompieri Făgăraș.

ISU Braşov: Prin implicarea lor, capacitatea noastră de răspuns este consolidată, iar comunitatea are de câștigat
În urma absolvirii acestui modul, voluntarii sunt pregătiți să încadreze autospecialele de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU Brașov și să participe, alături de pompierii militari, la intervențiile operative, atunci când situația o impune.
„Ne bucurăm că avem colegi voluntari care aleg să se implice și să fie alături de noi. Ne bazăm pe sprijinul lor în misiunile viitoare și le mulțumim pentru seriozitatea și dedicarea de care au dat dovadă pe parcursul pregătirii. Prin implicarea lor, capacitatea noastră de răspuns este consolidată, iar comunitatea are de câștigat”, a transmis ISU Brașov.
Programul de voluntariat „Salvator din pasiune” oferă celor care doresc să se implice în sprijinul comunității posibilitatea de a acumula experiență practică și de a contribui activ la gestionarea situațiilor de urgență, alături de salvatorii profesioniști.
