Economie

24 de milioane de euro – investiţia din Clinica privată de Oncologie

Sebastian Dan

Construit pe amplasamentul fostului spital Sprenghi, Centrul Regional de Diagnostic și Tratament Oncologic din strada Carierei nr. 65A, Brașov este prima investiție privată “centru integrat” – chirurgie, chimioterapie și radioterapie – în domeniul oncologic, într-o clădire nou construită.

La solicitarea mai multor cititori,  am solicitat mai multe informaţii de la repreyentnaţii acestui centru. Astfel, putem să porecizăm că activitatea Centrului Regional de Diagnostic si Tratament Oncologic se bazeaza pe trei concepte esentiale în medicină :

  •                 – total care (asistență medicală integrală) – dotările tehnice de cel mai înalt nivel și calitatea personalului medical permit diagnosticarea tuturor leziunilor maligne, precum și tratamentele necesare unui pacient oncologic pe toată perioada de evoluție a bolii.
  •                 – proof medicine (medicina bazata pe dovezi ) – acest lucru înseamnă că fiecare pacient este tratat fie cu un protocol terapeutic standard pentru afecțiunea sa, conform ghidurilor de terapie internaționale (NCCN,ESMO), fie este inclus într-un trial clinic, dacă aceasta este o opțiune preferabilă standardului pentru cazul respectiv.
  •                 – case management (managementul cazului) – fiecare caz nou este discutat în cadrul echipei multidisciplinare care întocmește o fișă medicală în care sunt prezentate toate investigațiile imagistice și de laborator necesare, consulturile interdisciplinare, tratamentele specific (radioterapie, chimioterapie, chirurgie), de care va avea nevoie pacientul precum și secventialitatea lor. Cazurile speciale de mare complexitate vor fi prezentate experților internaționali din structura de  ”tumor board”.
 Date tehnice ale cladirii Centrului Regional de Diagnostic si Tratament Oncologic

Construcția Centrului Regional de Diagnostic și Tratament Oncologic a început în noiembrie 2010 având ca termen de finalizare a construcției 30 martie 2012.  Centrul Regional de Diagnostic și Tratament Oncologic  are 5 niveluri – S+P+E1+E2+E3 – având o suprafață construită de 8000 mp.  Centrul Regional de Diagnostic și Tratament Oncologic va avea un număr de 37 saloane și un număr de 10 paturi spitalizare zi și un număr de 84 paturi spitalizare continuă.

Accesul principal se realizează pe latura de Nord (din strada Carierei). Există alte două accese secundare dintre care unul pe latura de Nord (acces urgențe) și altul pe latura de Est (acces parcare). Clădirea va dispune de o parcare de 50 de locuri pentru pacienți.

Construcția este organizată în jurul zonei de recepție; accesul principal în clădire se va realiza pe latura de vest, în dreptul recepției. Accesul pentru urgențe este organizat pe latura de est și are legatură directă cu zona de ambulator. Sunt prevăzute alte trei  accese secundare, unul pe latura de est, pentru a asigura aprovizionarea, unul pe latura de vest pentru farmacie și unul pe latura de sud pentru funcțiuni conexe.

Circulațiile verticale se vor structura în două zone: nodul central-recepție – va avea o scară principală și cinci elevatoare, două din ele pentru transport targă; nodul secundar – către capătul de Sud al clădirii – va avea o scară de evacuare și un elevator pentru transport targă.

Departamentele principale sunt deservite de zone proprii de recepție și așteptare; astfel, la subsol avem recepția pentru radioterapie, la parter recepția pentru imagistică și medicină nucleară iar la etajele 1 și 2 recepțiile pentru secții.

Pe lângă departamentele medicale, clădirea va dispune și de funcțiuni administrative, sală de conferintă, bibliotecă, cafeterie cu sală de mese pentru personal , cafeterie pentru public. secundar – catre capatul de Sud al cladirii – va avea o scara de evacuare si un elevator pentru transport targa.

Departamentele principale sunt deservite de zone proprii de receptie si asteptare; astfel, la subsol avem receptia pentru radioterapie, la parter receptia pentru imagistica si medicina nucleara iar la etajele 1 si 2 receptiile pentru secții.

Pe langa functiunile medicale, cladirea va dispune si de functiuni administrative, sala de conferinta, biblioteca, cafeterie cu sala de mese pentru personal , cafeterie pentru public.

Echipamente medicale și servicii medicale Centrul Regional de Diagnostic și Tratament Oncologic 

Nivelul de dotare cu echipamente medicale este la standarde europene, fiind produse în anul 2012 iar personalul medical a fost specializat în Germania, Turcia, Italia, Centrul Regional de Diagnostic și Tratament Oncologic acoperind necesitățile de diagnosticare și tratament pentru o populaţie de 1.000.000 locuitori.

Centrul Regional de Diagnostic și Tratament Oncologic va avea în dotare:

A. Departament integrat de diagnostic imagistic – producător General Electric S.U.A. – an producție și soft specializat 2011-2012

  •  A.1. Platformă completă de medicină nucleară cuprinzând echipamente PET-CT și SPECT – goldstandard în diagnosticarea și urmărirea pacienților cu cancer, precum și diagnostic de finețe în afecțiuni cardiologice.
  • A.2. Linie completă de diagnostic imagistic care printre altele cuprinde:
  1. CT64 slice cu reducerea dozei de iradiere cu 40% și creșterea calității imaginii cu performanțe deosebite în investigațiile de colonoscopie virtuală, bronhoscopie virtuală, coronarografie virtuală, decelarea și interpretarea leziunilor pulmonare. De asemenea, se obțin 64 sliceuri fără a utiliza nici un alt algoritm de reconstrucție. Prin utilizarea acestui algoritm se pot obține 128 slice-uri ;
  2.                 – MRI 1,5Tcu facilități deosebite în patologia prostatei, glandei mamare și hepato biliară ;
  3.                 – mamografie digitală cu stereotaxie ;
  4.                 – echografie 4D ;
  5.                 – soft specializat pentru realizarea fuziunii de imagini cu creșterea substantială a acurateții diagnosticului.
  •  A.3. Linie completă de endoscopie – producător Storz – an fabricație 2011 – 2012 – având ca unicitate cistoscopia și bronhoscopia cu autofluorescenta care permite decelarea din stadii incipiente a tumorilor vezicii urinare și plămânului.

B. Departament radioterapie – cel mai modern și complet platou de radioterapie din România.

B.1. Radioterapie externă: permite efectuarea tuturor tipurilor de tratamente practicate pe plan mondial – producător VARIAN S.U.A. – an producție și soft specializat 2011 – 2012

  1.                 – CT specializat pentru simulare virtuală care achiziționează datele anatomice necesare efectuării planurilor de tratament de înaltă precizie și adaptate fiecărui pacient;
  2.                 – Sistem de planificare a iradierii cu opțiuni 3D, IMRT, VMAT / RAPID ARC – se realizează astfel posibilitatea iradierii individualizate a fiecărui pacient cu un foarte mare grad de precizie a iradierii tumorii și afectarea minimă a țesuturilor sănătoase. În același timp crește nivelul de precizie al tratamentelor radio-chirurgicale ceea ce facilitează practic tratamentul tuturor tumorilor înconjurate de organe sănătoase critice: tumori cerebrale, ale sferei ORL, pulmonare, hepatice. Toate acestea reduc în final timpul de tratament cu până la 50% față de procedurile standard ceea ce majorează semnificativ confortul pacientului;
  3.                 – EPID și OBI / CBCT – sisteme de determinare permanente a poziției tumorii cu posibilitatea  iradierii de foarte mare precizie a organelor cu grad mare de mobilitate cum ar fi prostata. Lipsa acestora fie crește gradul de afectare a țesuturilor sănătoase sau reduc eficiența iradierii organului afectat.
B.2. Brahiterapie HDR – prin facilitățile oferite se pot iradia prin implanturi locale practic toate tipurile de tumori solide cu asigurarea unei doze eficiente la nivelul acestora și iradierea minimă a țesuturilor sănătoase. Acest echipament posedă un modul special pentru tratamentul cancerului de prostată cu costuri semnificativ mai reduse decât metodele practicate în prezent.

C. Transfer de date între echipamentele de imagistică medicală, radioterapie, precum și cu baza de date a centrului PACS, HIS, RIS

D. Chimioterapie – oncologie medicală – utilizarea metodelor moderne de tratament medicamentos strict supravegheat de la prepararea citostaticelor până la aplicarea lor -sistemePORT, pompe elastomerice.

E. Laborator

  • E.1. Laborator de analize medicale:
  1. – Departament de hematologie, coagulare si imunohematologie dotat cu echipamente automate – producător Abbott-SUA și Siemens-SUA – an fabricație 2011 – 2012, iar ca noutate va fi dotat cu un echipament de ultimă generație pentru  diagnosticarea leucemiilor acute și a sindroamelor proliferative cronice produs de Becton Dickinson-SUA.
  2. – Departament de biochimie și imunologie dotat cu sistem automat, de inaltă performanță  – producător Abbott-SUA – an fabricație 2011 – 2012- cu posibilitatea dozării markerilor tumorali, a markerilor virali și a hormonilor. Sisteme automate pentru dozarea unor parametrii uzuali și specifici pentru patologia oncologică.
  3. – Departament de microbiologie dotat cu echipament automat, de ultimă generație, pentru identificarea infecțiilor  microbiene  și  monitorizarea tratamentului  antibiotic (Biomerieux-Franta).
  4. – Departament de biologie moleculară dotat cu echipamente de înaltă tehnologie – producător Abbott-SUA – an fabricație 2011 – 2012 – pentru determinarea și tipizarea infecțiilor cu HPV și a modificărilor genetice specifice pentru diagnosticul și monitorizarea tratamentului afecțiunilor oncologice.
  • E.2. Laborator de citologie și histopatologie ce va fi dotat cu echipamente performante pentru investigațiile uzuale  și de imunohistochimie, iar ca noutate va fi metoda de diagnostic prin hibridizare in situ cu fluorescent (FISH) –  producător Abbott-SUA – an fabricație 2011 – 2012.

F. Farmacie de spital dotată cu un laborator de preparare a citostaticelor  conform regulilor de buna practică.

Deocamdată nu avem informaţii despre preţul serviciilor şi data inaugurării, care probabil va avea loc undeva la jumătatea lunii aprilie. Vom reveni cu amănunte, date de contact, inclusiv despre medicii care vor oferi asistenţă medicală de specialitate.