2,2 milioane de lei, costul modernizării bazarului de la Piaţa de Miercuri

2,2 milioane de lei, costul modernizării bazarului de la Piaţa de Miercuri
Piata de Miercuri Brașov

Piata de Miercuri Brașov

Reprezentanţii Primăriei Braşov au definitivat documentaţia pentru demararea proiectului de modernizare a Pieţei de Miercuri. În conformitate cu proiectul tehnic, costul investiţiei se va ridica la suma de 2.209.712,43 lei, respectiv aproape 500.000 de euro. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi în şedinţa de Consiliu Local de ieri, iar în perioada următoare se vor obţine şi celelalte avize necesare pentru începerea lucrărilor, care vor demara odată ce vremea se va încălzi. „Pentru a coperespunde din punct de vedere urbanistic şi pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat, este necesară remodelarea Pieţei de Miercuri prin realizarea unei construcţii unitare pe structură metalică cu regim de înălţime parter  unde se vor amenaja spaţii comerciale, birouri administrative, spaţii de depozitare şi grupuri sanitare. Pereţii de închidere şi învelitoarea vor fi realizate din panouri tip sandwich, iar ventilarea se va face natural”, se precizează în raportul de specialitate care a stat la baza aprobării hotărârii de Consiliu Local.

Alte articole:   CFR Călători va suplimenta personalul de la casele de bilete

Lucrările vor dura trei luni

Soluţia tehnică de amenajare a noii pieţe a fost stabilită de comun acord de către edili împreună cu comercianţii. Va fi o construcţie uşoară cu ventilaţie naturală, astfel încât să asigure un comerţ civilizat în condiţii normale, atât pentru comercianţi, cât şi pentru clienţi. Lucrările de amenajare efective sunt estimate să dureze aproximativ trei luni, iar pentru a nu le perturba activitatea comercianţilor, edilii vor încerca să pornească această construcţie pe jumătate din suprafaţă, iar comercianţii să fie comasaţi în cealaltă parte, iar activitatea comercială să fie sistată total în zonă doar timp de o lună.

În urmă câţiva ani a fost realizat un proiect destul de amplu care prevedea construcţia unui complex comercial de mari dimensiuni, dar, din păcate, grandoarea proiectului l-a făcut nerealizabil.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov