Biroul Permanent Judeţean al PSD Braşov a stabilit care sunt criteriile pe baza cărora vor fi desemnaţi candidaţii formaţiunii la alegerile parlamentare din acest an.
„Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească sunt cele statutare, la care se adaugă cele privind relaţia bună cu cetăţenii şi o percepţie favorabilă, atât în partid cât şi în afara acestuia”, a precizat preşedintele PSD, Marius Dunca.
Data limită până la care membrii PSD pot opta să candideze la Senat sau la Camera Deputaţilor este de 22 august 2016, printr-o cerere tip care va fi depusă la secretariatul organizaţiei.