blog-logo

Viceprimarul Sebastian Rusu, vicepreședinte al Clubului Oamelilor de Afaceri Liberali

Viceprimarul Sebastian Rusu, vicepreședinte al Clubului Oamelilor de Afaceri Liberali

Viceprimarul Brașovului Sebastian Rusu a participa, ieri, la alegerile Biroului Național al Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL), fiind ales în funcția de vicepreședinte. Scopul principal al acestui organism este de a construi instrumente de sprijin pentru viitor. De a dezvolta mediul de afaceri prin cooperare.

Liberalismul consideră că inițiativa, spiritul întreprinzător, antreprenoriatul trebuie încurajate și susținute, în așa fel încât fiecare individ să-și atingă potențialul. Mă identific în profunzime cu aceste valori, drept pentru care activez de o bună perioadă de timp în echipa Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL). Anterior, am construit o echipă puternică în calitate de președinte al COAL Brașov.

Acest eveniment s-a bucurat de prezența premierului României, Nicolae Ciucă, subliniind sursele majore de dezvoltare economică și modalitățile prin care pot fi fructificate. De asemenea, am fost alături de colegii liberali brașoveni, membrii ai COAL Brașov, Eduard Bălășcan-președinte și Andrei Solomon-secretar general. Mulțumesc întregii echipe! Am certitudinea că vom descoperi împreună noi oportunități pentru susținerea mediului de afaceri”, spune Sebastian Rusu.

Alte articole:   Festivalul Greciei la AFI Brașov, în weekend. Programul complet

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate