Cel mai mult în viață m-a impresionat întoarcerea tatălui meu din închisoare – interviu cu poetul Dan Despan. Avem un oraș cultural, o repet de câte ori este necesar. Avem oameni talentați, cu drag de tradițiile locului, oameni care pun pasiune în tot ceea ce realizează.
Am bucuria de a cunoaște astfel de oameni. Și o mai mare bucurie este aceea de a-i prezenta, de a le afla povestea de viață, cu tristeți și cu bucurii. Sunt oameni pe care nu îi pot cuprinde într-un interviu, sunt unii oameni la care voi reveni.
Au atât de multe lucruri de spus, au realizat atât de multe în viață, încât un singur interviu este prea puțin.
Dan Despan se numără printre brașovenii respectați și iubiți. Cu mare drag de Brașov, cu mare drag de Șchei, locul în care s-a născut, a trăit, locul în care și-a așteptat atâția ani tatăl aflat în închisoare. Locul în care a iubit și iubește.
Greutățile vieții, anii trăiți în surghiun, în pustiu, acolo unde copil fiind a fost aruncat împreună cu fratele și mama lor, atunci când tatăl a primit o grea sentința doar pentru că își iubea țara.
Sunt povești pe care noi acum doar le ascultăm, puțini dintre noi le-au trăit. Erau anii grei de după al doilea război.
Ani în care România a fost greu încercată
Am pornit într-o dimineață spre Șchei, inima Brașovului, așa cum îi spun eu. Sunt legende care spun acest lucru. Recunosc că emoțiile erau cam mari, dar căldura cu care am fost primită le-a alungat. Urc scările. Pe pereții casei, în hol, foarte multe lucrări, acuarele, cu imagini de unde altundeva – din Șchei. O adevărată galerie de artă.
Azi vă invit să cunoașteți omul din spatele atât de cunoscutei reviste „Între Chietri”, acel păstrător al poveștilor din Șchei, povestitor al oamenilor ce au trăit aici, un tărâm al istoriei.
Cine este Dan Despan?
Dan Despan: Ce pot să vă spun despre mine, sunt un fiu al Scheiului, în afară că sunt fiul părinților mei care au fost Despan Ioan și Despan Paraschiva, sunt un fiu al Scheiului, născut aici. Aici am văzut lumina zilei, aici am văzut pădurea vis-à-vis de unde locuiesc eu.
Aici am văzut tradițiile, aici am avut prietenii și îi mai am pe unii din ei. Aici am simțit toate anotimpurile prin care am trecut atât din timpul verii și până iarna, cu cele mai frumoase tradiții și jocuri ale copilăriei.
Sunteți un păstrător al tradițiilor din Schei. Când ați prins drag de aceste tradiții?
Dan Despan: Drag am prins, ca oricare copil, de când erau serile de iarnă, cu săniuțele, când ne dădeam pe dealuri pe aici. Am prins drag de sărbătorile Crăciunului care erau deosebite la noi în Șchei.
Când veneau colindătorii. Sau sărbătorile Paștelui. Mi-a rămas în minte sunetul de la toacă, al clopotelor noastre care erau și mai sunt încă. Extraordinar. Știam și cine bate toaca în seara de Înviere, după ritmul cu care bătea. Chiar am scris o poezie în genul acesta, cu toaca și cu Învierea.
Vara mergeam prin grădini. Mai intram, cu toate că nu era frumos și nu era permis, pe la alții prin grădini. Culegeam, furam pe ascuns și repede le mâncăm, fructele. În momentul în care săream, nu de la înălțime mare, că eram copii, ni se striveau cireșele și ni se murdărea cămașa.
Ne era rușine să ajungem acasă, și frică oarecum. Cu toate că nu ne băteau părinții și nu ne-au bătut niciodată. Părinții ne-au dat numai sfaturi frumoase și bune.
Care este povestea casei în care ne aflăm?
Dan Despan: Casa a fost construită în anul1938 de către tatăl meu și cu mama mea. Pe locul acesta era grădina bunicii mele și i-a dat mamei ca zestre o parte din grădină ca să poată să își construiască casa.
Din jos de noi a fost casa părintească. Acum are o altă formă, puțin mai modernă. În acea casă s-a născut mama mea, bunica mea și străbunica mea. Între cele două case există o troiță, cu o cruce.
Crucea de la Zavici. Mama mea s-a numit Zavici
Această cruce a fost montată, este din piatră, a fost ridicată de famiile Cătană Nicolae și cu Butmaloi cu familiile lor la 1790. Scrie acolo, Crucea de la Zavici. În momentul în care s-a montat crucea, exista casa și familia mamei mele. Avem în jur de 300 de ani ca familie vechime aici. Sunt tare bucuros și mândru pentru că mă leagă ceva așa. Nu numai data și anul. Mă leagă fiecare loc și fiecare parte a noastră a Scheiului.
Erați copil, când pentru o lungă perioadă de timp, tatăl nu a putut fi alături de familie
Dan Despan: Tatăl meu a fost la origine săcelean. A terminat Academia Comercială la Cluj și a fost contabil, a scris la revista Plaiuri Sacelene și a făcut parte din comitet. Revista era condusă de Victor Tudoran și am revista aceasta în care tata apare.
Sperând după razvoi, pentru că a făcut și războiul, Cotul Donului, chiar de acolo s-a întors. Eu existam. Și eu și fratele meu Doru
Tata a sperat când au intrat rușii că o să se schimbe și îi scoatem pe ruși și vin americanii. Tata a făcut parte dintr-un grup de informări. Dădea informații din țară și din uzină. Atmosfera muncitorilor, a oamenilor.
Aceste informații le dădea la București. Informațiile ajungeau în străinătate prin nunțiatura papală de la București și de acolo la Roma. Au fost trădați, pentru că, în general, nu vreau să supăr neamul nostru care îmi e tare drag, au fost trădați. La 1 martie 1950 printr-un mare proces militar la București au fost condamnați. A primit muncă silnică pe viață.
Nu a trecut mult, după 2 ani de zile, din casa ne-au ridicat în 24 de ore. Cu ce am putut lua în mâna. Pe mama au obligat-o să semneze că plecăm de bună voie. Parcă o văd pe mama coborând treptele, se ținea de pereți și mângâia și plângea.
Ne-au urcat în tren și ne-au lăsat în pustiu. 4 ani de zile iarnă și vara. Dar am avut toată speranța că ne vom întoarce, că odată o să fie bine, că se va îndrepta situația
După 15 ani, când a fost amnistia totală în țară, indiferent de problemele și culorile politice, tata s-a întors. Noi l-am primit cu mare drag. Noi l-am așteptat. Nu acuz pe nimeni, pe soții care au divorțat pentru copii.
La noi, când eram cu domiciliul acela dus în surghiun, venea un securist care se numea Hornaru și îi spunea mamei mele: „Doamnă, pentru viitorul copiilor, că nu o să poată să facă școală, ar fi bine să divorțați.”
Mamei parcă îi dădea cu ceva în cap și noi eram destul de mari, aveam 14 ani. Mama spunea că în ruptul capului nu va divorța. „Cum o să primească Ionel sentința asta acolo unde e, dacă mai e, asta ii mai lipsea lui. Cum îl știu pe Ionel fizic și caracter ca om, indiferent cum și ce se va întâmpla și cât timp va trece o să ajungă și o să vină acasă.”
L-am așteptat cu drag pe tata și a venit acasă
Cum a fost primirea?
Dan Despan: Primirea a fost extraordinară. A venit în 1964. Reușisem cu chiu cu vai, că nu am reușit să întrăm în casă că am avut fel de fel de familii aici.
Am reușit printr-o rotație din casa de din jos, părintească, a mamei mele, să ne mutăm vis-à-vis într-o casă care mama din bunăvoința și din drag ce era prietenă cu scriitoarea Ecaterina Pitiș, membră a Academiei Române și a înmormântat-o mama pe Ecaterina Pitiș. Fără vreun scop urât, de drag și de milă, era singură, și așa am reușit printr-o rotație să intrăm intr-o singură camera aici alăturat.
Când a venit tata, deja știam, că începuseră să vină grupuri grupuri de deținuți și așteptam să vină și tata. Tata a venit mult mai târziu în timpul verii în luna iulie. El s-a eliberat de la Gherla
La Gherla când au ajuns acolo a fost cel mai ușor. Pentru că era o fabrică în interiorul penitenciarului și lucrau. Aveau normă la mobile. Echipa lui avea de terminat un lot de mobilă. Nu terminaserî și i-a mai ținut o luna și jumătate. Când a venit tata eu nu eram acasă. Eram la soția mea, îi făceam curte soției mele.
Am primit telefon. În momentul în care am primit telefon că a venit tata, am venit în autobuz plângând. Când am intrat pe ușă, tata era pe un fotoliu în colț, slab, fără dantură, cu părul aproape căzut tot și m-a întrebat dacă sunt Doru sau Dan.
I-am spus că sunt Dan.
El m-a întrebat dacă sunt comunist. I-am spus „Vai, tată!”. Și că își va da seama cum suntem, cum ne-a crescut mama și prin ce am trecut
Asta a fost întâlnirea cu tata.
Ei fiind deținuți politici, au avut un avantaj, nu ca aceia de drept comun. Ei puteau să se angajeze acolo unde își găseau serviciu, și în raport cu studiile și cu meseria. Tata s-a dus înapoi de unde l-a arestat, de la Uzinele Steagu Roșu.
Când l-a arestat acolo la poarta uzinei, l-a luat o mașină mică și l-a dus la București direct. Ei au zis da, că îl angajează, dar nu găseau actele de studii. S-a dus la Cluj și și-a luat iar diploma și s-a angajat și a lucrat mai departe. Chiar șef de birou a ajuns tata.
Cu el împreună și cu fratele meu am continuat mai departe casa să o construim. Am dislocat pământul și am terminat casa cu tata. Absolut cu mâinile noastre. Am avut planurile aprobate de Sfat, cum era pe atunci, nu Primărie ca acum. Casa am terminat-o noi.
Faptul că tatăl Dvs. a fost deținut politic v-a afectat pe plan profesional sau în pregătirea școlară?
Dan Despan: Așa au fost vremurile. Când mi s-a ridicat domiciliul din surghiun, ca să dai la facultate trebuia să te duci cu un dosar, printre care să scrii apartenența politică a ta și a părinților. Și la liceu același lucru.
Când m-am prezentat cu dosarul, eu pe dosar am scris la tata deținut politic. Fără nici un ascunziș, eram mândri, sincer să fiu, și înaltă trădare, pentru că așa a fost condamnat. Când a văzut la liceu secretara normal și-a făcut datoria și a zis că în nici un caz nu mă poate înscrie. Dar mama nu a renunțat și m-a determinat să fac liceul.
Mama a zis „Nu se poate să rămâi Dane fără școală, te duci la seral”
Ca să fii la seral, trebuia să ai serviciu. La 14 ani m-am prezentat la forțele de muncă, și m-a repartizat în construcții, la Trustul Regional Construcții Locale. Și am lucrat pe șantier, țin minte la orașul Victoria, am lucrat până s-a terminat teatrul nostru. Cum este șantierul nimeni nu știa ce e cu mine. Munca de pe șantier foarte foarte grea. La ora 3 veneam acasă, la ora 5 intram la Șaguna la școală până seara la 9 sau la 10.
La un moment dat un profesor, care era bine pregătit, al Sagunei m-a ridicat și zice:
“Ridică-te banditule în picioare, tatăl lui e vânzător de țară și ar trebui să îl scoatem în pumni acum, de mâna mea nu scapi, nu îți iei balaureatul.”
L-am luat până la urmă. Ultimul trimestru, ca să scap, că nu am excelat la matematică m-am dus la liceul de informatică și acolo am dat Bacalaureatul.
Mi-am dorit tare mult să fiu la zi
La un moment dat, eu mi-am cumpărat o chitară simplă. Pe atunci nu se cânta. Numai sașii cântau și mergeau pe munte cu chitara.
Mi-am cumpărat o chitară și am început să cânt la chitară. Și de câteva ori am dus chitara la școală la seral și în pauze am început să cant. Profesorul de muzică, dirijorul Șagunei, nu îmi mai vine acum în minte cum se numea, m-a invitat.
M-a luat solist pentru liceul de zi unde am cântat alături de Podareanu, de Marinela Sfetea și de mulți alții. Am fost solist și am cântat solist pentru corul Șagunei.
Aveți pe masă câteva cărți. Ne puteți povesti despre ele? Știu că documentați istoria Șcheiului
Dan Despan: Prima dată am început să scriu despre Șchei, eu am avut plăcerea și dragostea și norocul, cum să vă spun, toate la un loc, unde făceam revelioanele, să scriu câte un plugușor. Din 1960 am scris plugusoare până în ziua de azi. Suntem în 2023, am scris 63 de plugușoare diferite. Cu buhai. Noi în Șchei îi spunem steand la buhăi, cu buhaiul îl învățam cum să îl tragă și altul cu clopoțeii.
Poezie scriu de când eram mic. Prima poezie cred că a fost pe la vârsta de 4 ani, o poezie compusă pentru tanti Lică. Am sute de poezii scrise. Le am acum în volume. Și plugușoarele le am în volum.
Vă rog ne spuneți câteva cuvinte despre revista pe care împreună cu Eugen Moga o editați?
Dan Despan: Revista noastră, intitulată “Între Chietri”. Ne-am gândit că e păcat să nu rămână ceva scris despre Șchei. Mai ales că așa a fost mersul, nu mai avem băștinași care cunosc.
Atunci, cu prietenul meu din copilărie, cu Eugen Moga și cu dna Steluța Pestrea și Mircea Brenciu ne-am gândit să scriem și cum să intitulam această foaie. Ne-am dus ca să discutăm despre viitorul revistei, la domnul Gabriel Stan. Într-unul din studiourile dânsului, am stat de vorbă și am stabilit această revistă cum să se intituleze. Are 12 ani acum revista.
Am pornit cu inima bună, cu elan, cu dorință și ne-a reușit. Am cules din stânga din dreapta fotografii vechi, tot ce s-a putut am stors despre Șchei. Începând de la porecle, obiceiuri, de la troite, absolut tot. Cu ajutorul băștinașilor.
Cam în ziua de azi nu mai avem ce să scriem. Că să fim la zi. Ideea a fost să scoatem până în ziua de azi ce a fost deosebit, lucruri care nu mai există.
Toate numerele le am legate.
De unde numele acestei reviste?
Dan Despan: Între chietrele lui Solomon. E istorie, e o istorie din toate punctele de vedere. A mai rămas în istorie un zid. A fost un restaurant. Toată lumea își amintea de acel restaurant.
Era sus pe zid în formă ovală Solomon, sărind de pe o stâncă pe alta și cu semnul buzduganului, uitându-se în spate. S-a deteriorat, a rămas zidul din față în momentul acesta. Solomonul este locul de întâlnire al junilor, și eu sunt june, fac parte din grupul junilor bătrâni, din cele 7 grupuri de juni.
La Solomon s-ar zice că ar fi primele izvoare de așezări ale românilor între pietre. S-ar zice că aerul, că există niște unde deosebite, dătătoare de bine, de voiciune și longevitate. Scheienii trăiesc mult, e aerul curat, apă curată.
Ne bucurăm de această revista și o avem la suflet.
Aveți vreun regret?
Dan Despan: Regret nu am. Dar ce pot să vă spun? În momentul de față prin tot ce am trecut eu mă simt cel mai bine la vârsta asta. Ce mi-am dorit 3-4 lucruri s-au împlinit.
Mi-am dorit să vină tata acasă și a venit.
Mi-am dorit să se deschidă granițele, nu să rămân undeva, în viața mea nu aș fi rămas, prin ce am trecut, dar nu aș fi rămas. Nu aș fi rămas pentru că am nostalgia locurilor, boală chiar. O simt în suflet și în tot ce am scris.
Nu acuz pe nimeni că acum pleacă, face ce știe mai bine pentru el și familia sa.
Pe timpuri, eram în Gara de Nord, vedeam cele două vagoane cu cușetă pe care scria Viena-Paris, și îmi spuneam că așa aș vrea să văd cum trăiesc, cum am citit din cărți. Am ajuns să văd și Parisul și Viena de mai multe ori.
Mi-am dorit să vorbesc deschis ce vreau fără să fac răutăți nimănui. Acum pot să vorbesc ce vreau că nu mă mai bagă nimeni în seamă, decât dvs. acum.
Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult în timpul vieții a fost aselenizarea. A fost Revoluția, m-a impresionat extraordinar 2-3 zile până m-am dezmeticit. Dar e bine că a fost. Cel mai mult m-a impresionat întoarcerea tatălui meu. Și am reușit să facem și să ne aranjăm, să am familie și să îl văd pe tata.
Vă mulțumesc pentru că m-ați primit în casa dvs, că v-ați deschis sufletul!
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI
