
Miniștrii de Externe din Olanda și Franța vor vizita astăzi, trupele de la baza militară Cincu.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Olandei, Wopke Hoekstra, şi ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Franței, Catherine Colonna se vor afla, vineri, în vizită la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, care adăpostește trupe NATO.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), programul deplasării miniştrilor va cuprinde întâlniri cu personalul militar, precum şi vizitarea unor facilităţi militare utilizate în comun de trupele aliate desfăşurate în România.
În context, ministrul Aurescu va reitera mesajul de apreciere deosebită al României pentru contribuţia substanţială la Grupul de Luptă NATO din România a Franţei, în calitate de naţiune cadru, şi a Olandei, ca unul dintre principalii participanţi.
Ulterior deplasării la Cincu, cei trei oficiali vor avea, la Bucureşti, o rundă de consultări politice în format trilateral, discuţiile urmând a se concentra pe teme de actualitate ale agendei europene şi de securitate, inclusiv pe demersurile în curs pentru promovarea, în continuare, a obiectivului aderării României la spaţiul Schengen, pe care atât Franţa, cât şi Olanda o susţin.
Ei vor avea un schimb de opinii şi privind războiul din Ucrainei, evoluţiile din Republica Moldova şi cooperarea în cadrul NATO.
„Vizita celor doi miniştri de Externe în România reprezintă o reconfirmare a cooperării foarte bune a României cu Franţa şi cu Olanda, în plan bilateral, dar şi pe plan european şi în cadrul NATO, precum şi a interacţiunii trilaterale eficiente între Bucureşti, Paris şi Haga”, precizează MAE.
Reamintim că la Cincu sunt găzduiți militari francezi și olandezi, alături de cei români.
După vizita la Cincu, miniștrii de externe ai României, Franței și Olandei vor discuta la București despre aderarea României la Schengen, invazia Rusiei în Ucraina, evoluțiile din Republica Moldova și cooperarea în cadrul NATO.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI
[…] Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, unde se află trupe NATO, informează newsbv.ro. La Cincu sunt găzduiți militari francezi și olandezi, alături de cei români. Potrivit […]
[…] Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Olandei, Wopke Hoekstra, şi ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Franței, Catherine Colonna vor vizita vineri Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, unde se află trupe NATO, informează newsbv.ro. […]
[…] Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Olandei, Wopke Hoekstra, şi ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Franței, Catherine Colonna vor vizita vineri Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, unde se află trupe NATO, informează newsbv.ro. […]