blog-logo

Călătoria cu trenul de la București la Brașov se va scurta cu aproximativ 18 minute

Călătoria cu trenul de la București la Brașov se va scurta cu aproximativ 18 minute

Călătoria cu trenul de la București la Brașov se va scurta cu aproximativ 18 minute după modernizarea secțiunii Predeal – Brașov, au declarat pentru Economica.net reprezentanții CFR SA.

În prezent, cel mai rapid tren parcurge distanța dintre Bucureşti şi Braşov în două ore și 13 minute, potrivit informațiilor din Mersul Trenurilor.

„În raport cu scenariul de referință, situația existentă din teren, între cap Y Bușteni și cap X Brașov Călători, timpii de mers au fost reduși pentru trenurile tip InterRegio, cu aproximativ 18 minute. După modernizarea secțiunii feroviare Predeal – Brașov, în funcție de rangul trenului, de numărul de opriri și de durata acestora, timpii de parcurs între București Nord și Brașov s-ar putea reduce cu această durată, de aproximativ 18 minute, față de situația din prezent”, au spus reprezentanții CFR SA.

Întrebați dacă studiul de fezabilitate va fi predat până la noul termen asumat de prestator, respectiv 7 iunie 2023, oficialii companiei au răspuns că până acum nu există alte acte adiționale încheiate, prin care să se prelungească contractul de prestări servicii, data de predare a studiului de fezabilitate fiind cea menționată mai sus.

Alte articole:   Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri Tezaur, cu dobânzi de până la 8%

Aceștia au mai spus că, după aprobarea studiului de fezabilitate, CFR S.A. va demara cu „celeritate” procedurile pentru achiziția proiectării și execuției lucrărilor.

Au fost analizate 6 variante

În data de 22 decembrie 2022 a avut loc evenimentul de prezentare a variantei optime selectate din punct de vedere tehnico – economic, potrivit informațiilor de pe site-ul CFR SA.

În cadrul studiului de fezabilitate au fost identificate și analizate șase opțiuni, fiind selectată opțiunea A3 care include construirea unui tunel cu lungime de 9,80 km proiectat între granița Azuga/Predeal și Timișul de Sus, cea mai realistă și mai echilibrată din punct de vedere al costurilor, beneficiilor și riscurilor de implementare:

  • – cel mai bun raport cost – beneficii (3.53)
  • – cea mai bună rată internă de rentabilitate economică (15.65%)
  • – riscuri de investiție/implementare mai mici în raport cu celelalte opțiuni noi de traseu (lucrări de consolidări, hidrotehnice, mediu, drumuri, exproprieri etc)
  • – asigură capacitatea de circulație similar cu restul opțiunilor declivitate maximă 18.50 ‰ care permite cel mai mare tonaj maxim admis pe aparat de tracțiune de 30 tone (1345 tone, cu 74% mai mult decât in situația existentă)
  • – viteza efectivă pentru trenurile de marfă de 91,34 km/h și de 93,35 km/h pentru trenurile de călători
Alte articole:   Accident de muncă la Protecția Consumatorului Brașov

Costul minim estimat al investiției este de 963 de milioane de euro, se mai arată pe site-ul CFR SA

Societatea a semnat pe 21 august 2020 contractul de „Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea secțiunii feroviare Predeal – Brașov” cu asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internațională SRL.

Valoarea contractului este de 14,199 de milioane de lei, fără TVA. Sursa de finanţare este din fonduri CEF 2014 – 2020.

Ordinul de începere a fost emis pe 7 septembrie 2020, durata de implementare inițială a contractului fiind de 23 de luni de la ordinul de începere, potrivit informațiilor de pe pagina CFR dedicată proiectului.

Alte articole:   SONDAJ: Geoană vs. Kovesi la alegerile prezidențiale, procente intenție de vot. Prognoză pentru parlamentare

Modernizarea liniilor București – Craiova, Ploiești Triaj – Focșani și Predeal – Brașov se situează pe primele trei locuri pe lista proiectelor prioritizate din Programul Feroviar al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.