Eveniment

În 2023, 40% din populația României nu era conectată la sistemele de canalizare

Iulia Ghervan

Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2023 a reprezentat 60,1% din populaţia rezidentă a României, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a reprezentat 58,7% din populaţia rezidentă.

În anul 2023, un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022.

În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 11.176.443 persoane, reprezentând 58,7% din populaţia rezidentă a ţării, cu 114.011 persoane mai mult decât în anul 2022. Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (95,4%), urmată de regiunea Centru (72,7%) și Vest (71,9%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (40,3%), Sud-Muntenia (41,8%) și Sud-Vest Oltenia (51,7%).

În anul 2023, în mediul urban populația conectată la canalizare a fost de 9.828.927 persoane, reprezentând 98,9% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.622.102 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 17,8% din populația rezidentă rurală a României.

Sursa: economedia.ro

Foto: arhivă

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !