blog-logo

Contracte de peste 300 milioane lei, finanţate prin PNRR, semnate de Regionala de Căi Ferate Braşov

Contracte de peste 300 milioane lei, finanţate prin PNRR, semnate de Regionala de Căi Ferate Braşov

Regionala de Căi Ferate Braşov a semnat marţi noi contracte pentru reparaţii de tip Quick Wins, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 300,15 milioane lei (fără TVA), a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Noi contracte finanţate prin PNRR au fost semnate astăzi! Valoarea totală a celor 17 contracte pentru reparaţii de tip Quick Wins (67 km) semnate astăzi de Regionala de Căi Ferate Braşov este de 300,15 milioane de lei (fără TVA). Prin lucrările derulate se urmăreşte ridicarea restricţiilor de viteză prin restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii ferate pe mai multe sectoare ale tronsonului Bucureşti-Braşov: Teiuş – Aiud, Aiud-Unirea, Unirea – Războieni”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, în următoarele 18 luni, asocierea de constructori români şi polonezi trebuie să înlocuiască punctual, cu materiale noi, o serie elemente ale suprastructurii feroviare, respectiv, şină, traverse, aparate de cale şi piatra spartă.

Conform unui comunicat al CFR SA, Sucursala Regională CF Braşov a semnat cele 17 contracte, în valoare totală de 300.157.812 lei, fără TVA, pentru execuţia lucrărilor tip QUICK WINS – ridicarea restricţiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii, finanţate prin PNRR, cu Asocierea Drum Asfalt (România) – ZUE (Polonia).

Alte articole:   Ministrul Mediului: 3 miliarde de lei pentru 150.000 de proiecte pentru panouri fotovoltaice

Finanţarea este asigurată din fonduri nerambursabile PNRR

Proiectele au ca scop ridicarea restricţiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii şi creşterea vitezei de circulaţie la 120 km/h, pe următoarele loturi: Lot 3 Teiuş – Aiud, km 399+900 – 400+650 (fir I+II); Lot 4 Teiuş – Aiud, km 400+650 – 403+700 (fir II); Lot 5 Teiuş – Aiud, km 400+650 – 403+700 (fir I); Lot 6 Teiuş – Aiud, km 403+700 – 407+200 (fir II); Lot 7 Teiuş – Aiud, km 403+700 – 407+200 (fir I); Lot 8 Teiuş – Aiud, km 407+200 – 411+750 (fir II); Lot 9 Teiuş – Aiud, km 407+200 – 411+750 (fir I);

Lot 10 Teiuş – Aiud, km 411+750 – 412+850 (fir I+II); Lot 11 Aiud – Unirea, km 412+850 – 414+800 (fir I+II); Lot 12 Aiud – Unirea, km 414+800 – 417+100 (fir I+II); Lot 13 Aiud – Unirea, km 417+100 – 419+250 (fir I+II); Lot 14 Aiud – Unirea, km 419+250 – 421+800 (fir I+II); Lot 15 Aiud – Unirea, km 421+800 – 424+500 (fir I+II); Lot 16 Unirea – Războieni, km 424+500 – 427+000 (fir I+II); Lot 17 Unirea – Războieni, 427+000 – 429+700 (fir I+II); Lot 18 Unirea – Războieni, 429+700 – 432+200 (fir I+II); Lot 19 Unirea – Războieni, 432+200 – 433+200 (fir I+II).

Alte articole:   Ministrul Mediului: 3 miliarde de lei pentru 150.000 de proiecte pentru panouri fotovoltaice

18 luni este durata de implementare

„Menţionăm faptul că, în cadrul celor 17 contracte, fiecare cu durata de implementare de 18 de luni, antreprenorul va executa lucrări de tip Quick Wins, pe o lungime totală de 66,6 de km CF, cu materiale de cale noi achiziţionate de constructor, lucrări care vizează înlocuirea punctuală a elementelor componente ale suprastructurii căii – şină, traverse, aparate de cale, piatră spartă – sau orice alt element care va conduce la creşterea vitezei de circulaţie pentru trenurile de călători şi marfă, cu impact direct şi imediat asupra duratei de călătorie şi/sau asupra creşterii siguranţei şi a confortului călătorilor”, subliniază comunicatul.

Alte articole:   Ministrul Mediului: 3 miliarde de lei pentru 150.000 de proiecte pentru panouri fotovoltaice

Principalele beneficii ale lucrărilor tip QUICK WINS sunt: creşterea vitezei de circulaţie prin ridicarea restricţiilor, eliminarea costurilor cauzate de restricţii, creşterea eficienţei activităţii de operare, diminuarea efectelor adverse asupra mediului şi maximizarea gradului de siguranţă.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

AGERPRES

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.