blog-logo

Loredana Adam – asistent medical, inginer agronom, promotor al tradițiilor românești, deținătoarea colecției muzeale Comoara de acasă

Loredana Adam – asistent medical, inginer agronom, promotor al tradițiilor românești, deținătoarea colecției muzeale Comoara de acasă

Loredana Adam este asistent medical, dar și… inginer agronom! Este unul dintre păstrătorii tradițiilor românești și deține colecția muzeală Comoara de acasă

Meşteşugul este legătura cu trecutul, cu pământul pe care trăim și este siguranţa pentru viitor. Mereu am considerat că ceea ce ne definește ca neam este păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și meșteșugurilor noastre străvechi. Ne regăsim în trecutul nostru pentru a putea construi viitorul sigur.

Azi aflăm povestea Loredanei Adam, din Codlea, iubitor de tradiții românești, pasionată de straiele românești. Născută în Codlea, mămică a doi copii, de meserie asistent medical și absolventă a Facultății de Inginerie economică și management în agricultură la USAMV București și un master în agricultură. Este membră a Despartamantului Doctor Nicolae Căliman ASTRA din Codlea.

Deține Comoară de acasă, o colecție de costume populare autentice, colecție care a fost expusă și prezentată pentru prima dată publicului în mai 2022 în cadrul unui vernisaj  la Muzeul Tradițiilor Codlene și prezentată de doamna etnograf Elena Băjenaru, manager al Muzeului Țării Făgărașului Valer Literat. A putut fi vizitată timp de o lună de zile și a adunat un număr mare de vizitatori.

Comoara de acasă a fost prezentată în campusul de la USAMV București în  24 iunie 2022 – ZIUA IEI unde a fost admirată de un număr de peste 500 de persoane din mediul academic și universitar din toată țară.

Din primăvara acestui an Loredana Adam a inițiat la Codlea în curtea casei pentru început, Șezătoarea de acasă. Un proiect pe care l-a dorit de mulți ani.

Comoara de acasă și Șezătoarea de acasă au fost prezente la ITO Brașov 2022 – Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului.

Pasionată de tradițiile și obiceiurile strămoșești, de straiele românești, lucrul de mâna, de dansurile populare, de muzică și de călătorii, iubește pământul și roadele acestuia.

Va invit la o poveste despre acel drag de tradiții care determină o viață.

În copilărie aveați drag de portul popular?

Loredana Adam: Da. Cred că din copilărie mi se trage. M-am născut în Codlea, dar tatăl meu fiind din Sâmbătă de Sus, în fiecare duminică mergeam la bunici. Pe bunici îi așteptam în curtea bisericii pentru a ieși din biserica și  mergeam împreună acasă să stăm cu toții la masă în familie.

Priveam la oamenii care ieșeau din biserică îmbrăcați în costume populare, ceea ce eu nu văzusem la mine în Codlea. Așa am început să port la serbări costume populare. O rugam pe mama să îmi ia și mie un costum și să mă îmbrace în costum popular.

La festivități mergeam în costum popular și la sărbători. Am costumul meu de copilă, am o păpușă îmbrăcată cu acest costum. Aveam vârsta de 2 ani când purtam acel costum.

Am și costumul cu care am fost la școală în ciclul primar. Aveam deja costum cu catrință, nu mai aveam cu șorț petrecut. Aveam costum cu catrință, cu două codițe cu fundițe.  Eram acea elevă silitoare. Pe atunci aveam cu coții un anumit aspect la școală. Eram frumoși, bine ingrijiti, un aspect care impunea un anumit respect.

Care este meseria dumneavoastră?

Loredana Adam: De meserie sunt asistent medical și sunt și inginer agronom.

Cum se împletesc aceste două activități? Sunt domenii foarte diferite

Loredana Adam: Știți când eram noi mici și începea școală, toamna eram duși în campania agricolă. Surprinzător eu tot timpul eram scutită în acea perioadă aveam o problemă de sănătate și eram scutită de la această activitate.

Când m-am căsătorit și soțul meu deținea o bucățică de pământ, iar socrul meu chiar avea 3 hectare de pământ. Fratele meu râdea de mine și îmi spunea că vrea să mă vadă acum ce voi face. Surprinzător chiar mi-a plăcut ce fac.

Am început cu o suprafață mică pe care am cultivat-o inițial pentru noi, pentru gospodărie, iar apoi ne-am extins. Și soțul era pasionat și eu devenisem pasionată de agricultură. Îmi placea foarte mult să mă plimb prin natură să vorbesc cu plantele, să vad de ce suferă, să încep să le cunosc și lor bolile și nevoile. Și în câmp lucrez tot cu oamenii.

Ca asistent medical lucrez tot cu oamenii. La lucrul pământului ai nevoie tot de oameni și atunci oameni avem mereu aproape.

Asistent medical, inginer agronom dar sunteți și culegător de folclor și colecționar de obiecte tradiționale românești. Ce înseamnă activitatea de culegător de folclor?

Loredana Adam: Știți ce înseamnă? Înseamnă să ai o pasiune pe care vrei să o urmezi, sa umbli prin sate cât mai îndepărtate. Noi am început cu munții Apuseni. Unde am găsit întradevăr bătrâni ai satului și unde am deschis niște dulapuri în care aveau foarte puține lucruri dar de foarte mare valoare.

Când povestesc acum eu și revăd acele imagini. În lucrușoarele acelea ale lor foarte bine ordonate aveau câteva ii, câteva cătrinte, câteva trăistuțe, mai găseai un tol, o desagă și o față de masă, sau de pernă. Toate obiectele lucrate de mâinile lor. Și povesteau cu foarte mare drag de cine erau făcute și când. Povesteau ce au cusut ce au făcut pentru fiecare ocazie. De la școală, la nuntă și mai departe în viață.

Alte articole:   WhatsApp lansează trei noi funcții

Fiecare lucru avea o poveste. În momentul în care au început să povestească și în momentul în care am încercat să le spun dacă știu versuri sau melodii vechi ori poezii. Aveam deja copiii cu mine care își foloseau telefoanele și înregistrau.

Așa am început să adunăm melodii vechi, versuri vechi, obiecte vechi. Fiind pasionată de aceste lucruri copiii i-am îmbrăcat de micuți în costume populare. Lorena are acum 24 de ani și jumătate.

De la 2 ani o duceam la biserică în costum popular. Preotul tot timpul făcea poze cu ea și era mândru că merge la biserica un copil îmbrăcat în costum popular. Soțul îmi zicea că poate ar fi mai bine să o îmbrac în rochițe noi, că atunci când le vede pe celelalte fetițe cum zburdă și au rochițe noi cu volane și zulufi în păr și eu o îmbrac în costum popular.

Am întrebat fetița dacă își dorește o rochiță nouă sau costum popular la biserica. Fata a ales costumul popular spunându-mi că nimeni nu are costum popular. Eu în acel moment am fost cea mai fericită.

Așa ați început colecția muzeală pe care o dețineți acum. Câte obiecte se află în colecție? S-a reușit o inventariere?

Loredana Adam: Nu am reușit o inventariere. Chiar mi-am propus în vacanța de iarnă să realizăm o inventariere a acestora, să reușim să stăm 3 zile și să reușim o inventariere. Ajunsesem undeva cu iile la un număr de 130 de ii.

Cămăși, fote și catrinte peste 50. Avem ițari, cioareci, cheptare, veste. Nu vă mai spun la baticuri câte modele avem și din câte zone. De ordinul sutelor.

Care sunt cele mai vechi obiecte pe care le dețineți?

Loredana Adam: Avem o vârtelniță din 1846, avem un șerpar din 1903 și unul din 1913, unul mai lat pe care noi chiar îl numim cureaua lui Horea.

Avem ii de peste 100 de ani, din diferite materiale. De fapt știți că iile inițial s-au numit cămeși, nu ii. Ia a venit acum spre modernitate. 

Familia vă sprijină în acest demers?

Loredana Adam: Da, familia mă sprijină și dacă la început poate nu înțelegeau, acum, pe unde mergem îmi spun și ei că au găsit ceva, dacă îmi place, dacă e vechi materialul, dacă e bun. Eu tot le spuneam că îmi voi face un muzeu și atunci veți înțelege.

A fost drăguț băiețelul când am mers noi toți într-o plimbare de a noastră și a găsit o casă veche și dărăpănată a zis: “Ce zici mami? Așa va arăta muzeul tău?”.  I-am explicat că da, mi-aș dori, normal că mi-aș dori să putem lua o casă veche și să o mutăm într-un loc al nostru.

Dar nu știu dacă este posibil. Ei mă susțin și mă înțeleg și pe unde pleacă ei vin cu câte ceva pentru mine.

Mă gândesc că și casa dvs se umple încet, încet de prea multe obiecte.

Loredana Adam: Nu are rost să vă spun că dressing-ul nostru este doar pentru costume populare, în curte avem un foișor destul de mare cu diverse obiecte din gospodăria țăranului român.

În beci avem și un pat care așteaptă să fie montat și un dulap vechi care tot așa așteaptă să fie montat. Nu mai știm pe unde să le punem.

Avem și holul casei cu șerpare agățate, vreo 12, la rând pe ani și modele și zone. 

Dacă cineva vrea să vadă această colecție muzeală, unde o poate vedea?

Loredana Adam: Vă răspund cumva tot așa legandu-mă de trecut. De micuță eram pasionată de tot ce înseamnă a lucra cu mâna: țesut, tricotat, brodat, croșetat, nu conta ce, orice. Stăteam liniștită pe banca din față blocului și tricotam, la cea vreme.

Cum au evoluat au venit toate. De la aceste lucruri am început să adunăm și diverse piese de patrimoniu, tocmai că ni s-au spus că sunt foarte vechi, tocmai că au venit niște persoane la noi, din altă lume cum le spuneam eu atunci, și îmi spuneau că acele materiale pe care le-au găsit la mine, ei nu le mai găsesc nici în sat.

Eu îmi doream ca tot ce achizionez să expun într-o prezentare, într-o grădină frumoasă pe care o avem noi la pădure, în cadrul unei șezători pe care să o organizez.

Știți cum este. Lucrurile se tot amână. Că nu e momentul acum. Acum pavăm curtea, că facem fațada, că nu e iarba tunsă acolo. Că nu putem îngrădi și vai să nu alerge vreun copil să pățească ceva. Adică vrând să facem bine să nu cumva să facem rău.

Și nu a fost acel moment. În mai anul acesta coordonatorul muzeului din Codlea, șeful de serviciu, Corina Slaveanu, îi salut pe toți de la muzeu pe acesta cale. M-a abordat și m-a întrebat dacă nu aș fi interesată să expun colecția de costume populare la ei la muzeu, la Muzeul Tradițiilor Codlene.

Niciodată aceste costume nu au fost expuse mai multe deodată undeva. Au mai fost mediatizate, dar nu au fost într-o expoziție.

Când muzeul mi-a propus, nu am ezitat, am fost de acord. Au fost voci pe lângă mine care îmi spuneau că deoarece anul acesta împlineam o vârstă ar fi dorit să îmi facă o surpriză, voiau ei să îmi organizeze o expoziție de ziua mea.

Dar am acceptat la muzeu și am mers înainte. Am expus la muzeu. Familia și prietenii m-au ajutat să amenajăm, mergeam după servici și așezam expoziția cu cei de la muzeu. Pe 11 mai a avut loc prezentarea colecției Comoara de acasă, pe care o deținem, la Muzeul Tradițiilor Codlene din Codlea. 

Alte articole:   SONDAJ: Geoană vs. Kovesi la alegerile prezidențiale, procente intenție de vot. Prognoză pentru parlamentare

Am primit propunerea de a organiza o expoziție la Muzeul Satului din București.

Tot atunci a fost prezența dna Elena Băjenaru de la Muzeul Țării Făgărașului pe care o salut și vreau să  îi mulțumesc din suflet, că deși nu mă cunoștea, nu a ezitat și a venit și a vorbit atât de frumos și a prezentat colecția pe care atunci o vedea pentru prima dată și era uimită de cum am achiziționat acele piese.

De multe ori soțul îmi zicea să nu mai dau atâția bani pe o ie care e atât de ruptă. Dar eu doream să salvez modelul. Poate cine știe când eu sau altcineva o va reconstitui.

Am primit invitație și de la Muzeul Țării Făgărașului de a prezența colecția la muzeu la ei. 

Care este următoarea expoziție în care se va putea viziona măcar o parte din această colecție?

Loredana Adam: Va urma o prezentare, în colaborare cu Școala Populară de Arte și Meserii Tiberiu Brediceanu din Brașov, în cadrul Festivalului Leru-i Ler de anul acesta, vom fi prezenți și noi cu Comoara de Acasă pentru a o prezența.

În data de 3-4 decembrie în sala de muzică la Centrul Cultural Reduta. Vom prezenta o mică parte din această colecție pe care o deținem. Până la ora această am îmbrăcat 13 manechine în costume populare și 8 busturi. În funcție de spațiul disponibil vom prezenta o mai mare și mai mică parte a colecției.

Cum a pornit Șezătoarea de Acasă? Ce este această șezătoare și de ce se numește “de Acasă”?

Loredana Adam: Nu știu dacă ați sesizat, dar la noi toate sunt de acasă. Șezătoarea de Acasă, Comoara de Acasă, Grădina de Acasă.

E numită pleonastic de acasă pentru că doar șezătoarea se ținea acasă. Pentru a înțelege lumea mai bine ce se întâmplă. Și tot ce există la noi în beci sunt din Cămara de Acasă. Toate sunt de acasă.

Șezătoarea nu este de mult, dar ideea vine de foarte multă vreme, dar niciodată nu era momentul. Când am expus la muzeu au fost și catrintele cusute de mine, și cheptarul Lorenei cusut de mine și cheptarul meu la care lucrez acum, cu acul în el, așa a fost expus.

Am avut surpriza ca la noaptea muzeelor să vină foarte mulți copii. Nu știu ce mi-a venit dar mi-am spus că în acea seară mă duc să stau o oră două acolo. Am luat-o pe Lorena și ne-am dus și am stat în muzeu.

Au venit niște copii minunați, doi frățiori, care m-au întrebat dacă nu îi învăț să coase și pe ei. I-am întrebat dacă ar vrea să ne întâlnim și să îi învăț să coase, să facem o mică șezătoare în curtea casei. Așa a început.

 Întradevar, am început, multă lume mi-a spus că de ce nu am anunțat că organizez o șezătoare. Dar noi am început așa timid, câțiva, dar câțiva s-au adunat vreo 30 de participanți.

Nu pot să vă descriu fericirea copiilor. Am avut un băiețel care a venit cu surioara lui, mama lui l-a adus că urmau să plece apoi la fotbal și nu avea cu cine să îl lase.

Cu copiii am început cu lucruri ușoare, cu ciucuri cu fundițe, ceva ușor, ei încă nu știau să țină acul în mână. Cu semnele de cusătură, cele simple.

A început Andrei să lucreze atât de frumos, și a fost atât de prins, în momentul în care trebuiau să plece la fotbal, băiatul nu a mai vrut să meargă la fotbal. Normal că eu m-am bucurat. A prins drag de cusut.

Au fost foarte încântați. Mă întrebau când mai facem următoarea șezătoare.

Spuneam mai înainte cum mă ajută familia. Pentru a doua șezătoare mi-am anunțat familia că vor fi în jur de 50, așa estimam eu, și nu vom încăpea toți în foișor unde am stat la prima șezătoare.

Soțul meu a adus baloți de paie, am amenajat frumos în curte, am pus covoare peste baloți. A fost foarte frumos. A venit lumea și care nu avea lucru, au venit să stea cu noi. Le-am pus la ales fasole boabe, că și de asta avem nevoie la iarnă.

Și așa ne-am tot înmulțit, lumea a văzut ce facem, în momentul în care a venit anotimpul rece și am realizat că nu vom putea ține șezătorile în curtea casei, am cerut un spațiu la Liceul Teoretic.

Ne-au dat sala festivă și sunt foarte mulți copii și cadre didactice care vin de acolo alături de noi. Vreau să vă spun că sunt cadre didactice care au ore dupaamiaza, noi începem la ora 17 și în fiecare pauză intră să vadă ce am mai făcut și să se minuneze cât suntem de mulți și să ne salute. 

Alte articole:   ANRE: Consumatorii casnici și prosumatorii pot cumpăra echipamente de racordare la energia electrică, dacă distribuitorul nu le are

Ce frecvența are șezătoarea? De câte ori pe luna vă întâlniți?

Loredana Adam: Nu este nici săptămânală nici la două săptămâni. Noi am încercat odată pe lună din lipsa timpului. În viitor este posibil să ne împărțim în două grupuri, așa am încercat să ne organizăm și la ultima șezătoare.

Am separat copiii de doamne, pentru că s-au înmulțit copiii dar s-au înmulțit și doamnele. Am comandat materiale pentru ii, am comandat ațe, gherghef, ace. Suntem vreo 17 doamne, fiecare dorind să își coase ia.

Copilașii separat, i-am împărțit și am zis, pentru că vine 1 decembrie, haideți să încercăm să realizăm ceva cu însemne tricolore: împletit, croșetat, cusut, tot ce au vrut ei, cocarde, tot ce am știut eu să îi învăț am încercat să îi învăț.

Fiecare copil după o oră a plecat de acolo cu un lucrușor făcut de el. Am avut un copil atât de simpatic care m-a întrebat de unde știu eu să fac atâtea. I-am răspuns că atunci când eram de vârsta lui am devenit curioasă, și uite așa am ajuns să învăț. Copilul nu avea răbdare, voia să facă și el, și dorea ceva mai repede.

Am făcut cu el o fundă din tricolor și a plecat fericit și el cu ceva în piept. Mai mult, a cerut să facă încă o fundă să ii ducă și surioarei. Sunt nerăbdători să ne revedem și să lucrăm.

Tot cu Liceul Teoretic suntem prinși într-un program Erasmus, și în săptămâna 12-15 decembrie vom fi prezenți tot cu o șezătoare pentru cei care vin din alte țări. Această șezătoare se va organiza tot la Liceul Teoretic Ioan Pascu din Codlea.

Ce ne mai puteți povesti despre prima șezătoare?

Loredana Adam: A avut loc prezentarea Comorii de acasă, apoii a avut loc șezătoarea, și am avut prima învățătoare, dna Petrea Aureliana care a zis dacă nu aș vrea să merg la ei la clasa să le arăt copiilor ceva?

M-am pregătit, cu etamină cu ace și fire și vedem ce putem să îi învățăm și cât sunt de mici. Clasa pregătitoare. Mici.

M-am dus îmbrăcată în costum popular. Tot timpul când merg la clase merg în costum popular, mie îmi place să le numesc straie românești. Le-am prezentat costumul, le-am povestit despre zona din care e costumul, ce conține constumul.

Așa am început să îi învăț elementele costumului popular și cum trebuie să purtăm tricolorul, ce înseamnă a fi român. Copiii au fost foarte receptivi și foarte curioși. 

Am fost întrebată ce câștig eu de pe urmă copiilor, a faptului că merg la ei. Răspunsul meu a fost că mă încarc sufletește, nu câștig nimic altceva, și dacă un singur copil reține un singur lucru pe care eu l-am spus în acea oră, eu am câștigat foarte mult și nu am pierdut nimic.

Am avut surpriza să fim invitați la Sfântul Gheorghe la Șezătoarea de la Ozun la dna Zorica Donțu, să vreau să iau cu mine doi copii. I-am adus seara, i-am îmbrăcat, noi ne-am dus îmbrăcați doar cu straie din colecția Comorii de acasă. Îi spuneam fetiței că are, catrintele, vesta, ia, fusta, cocarda si tricolorul, iar fetița mi-a spus mândră că tricolorul cu albastru în sus. Și râdea mândră toată. A fost atentă la ce i-am spus eu.

Ce planuri de viitor aveți?

Loredana Adam: Planurile de viitor nu știu dacă e bine să ni le facem. Suntem și în secolul vitezei când intervin foarte multe lucruri și simțim că timpul parcă e comasat și redus, și atunci le luăm așa cum vin.

Bineînțeles că avem dorințe, că avem așteptări, de asta ne și supărăm, când avem așteptări și nu avem rezultatele lor. Dacă nu am avea așteptări probabil am fi cei mai fericiți. Îmi doresc ca în timp un om care m-a cunoscut să poate să spună un singur lucru bun despre mine, că i-am spus o vorbă bună, că i-am făcut o injecție care nu l-a durut, că i-am vândut un cartof bun, sau, că l-am învățat să poarte tricolorul.

Altceva nu îmi doresc. Îmi doresc să fim sănătoși cu toții, să putem merge mai departe, îmi doresc să fim mai uniți, mai buni, mai înțelegători, răbdători și smeriți.

Aveți vreun regret?

Loredana Adam: Nu pot să am. Aș putea spune că nu le-am spus alor mei cu ceva vreme în urmă ce mi-aș dori. Eu pentru mine nu sunt o prioritate. Acum e vremea copiilor, acum e vremea casei, acum e vremea soțului, acum e vremea treburilor din gospodărie și noi așteptăm să ne vină rândul.

Eu nu le-am spus că aș fi și eu la rând. Sau că îmi aștept rândul. Dar e bine că s-a întâmplat așa.

Niciodată nu e prea târziu.

Mulțumim Loredana!

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.