
17 mașini, printre care și o ambulanță, au fost implicate azi-dimineață într-un carambol. Traficul a fost blocat mai multe ore.
Toți martorii spun că asfaltul era ca „sticla”. Însă, de la Primărie, lucrurile se cunosc altfel. „O mașina a ieșit la 5.45. Pe la 6.30 -7.00 se circula in condiții bune. După 8.00 au început sa apara chiciură pe carosabil. Dacă Politia constata ca este vina administratorului drumului atunci, cu siguranta, ne vom îndrepta împotriva operatorului de deszapezire”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Pe de altă parte, reprezentanții Poliției spun că înainte de ora 8.00, un echipaj a trecut prin zonă și au solicitat firmei de deszăpezire să intervină. Iar răspunsul a fost că mai durează, pentru că trebuie încărcat materialul antiderapant în utilajele speciale.
La scurt timp, a avut loc accidentul…. Titlul nu ne aparține. Este al unui brașovean care a comentat situația, făcând haz de necaz: „Coliban tocmai a inaugurat prima pistă de curling cu mașini din lume!”

Iarna trecută, Allen Coliban lansa sloganul „Am luat iarna prin surprindere”. În 24 noiembrie 2022 același personaj se lăuda pe Facebook, unde deszăpezește cel mai bine: „Avem stocuri mai mari de antiderapant față de anii anteriori (2.150 de tone) și toți pașii birocratici sunt parcurși. Fie să avem o iarnă fără incidente.”
Azi-dimineață puțin a lipsit să nu avem o tragedie…

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI
Oare pentru neadaptarea stilului de conducere la condițiile de drum tot primarul e vinovat?