blog-logo

PSD: În USR s-a instituit practica „Alături de penali în funcţii publice”

PSD: În USR s-a instituit practica „Alături de penali în funcţii publice”

Social-democraţii au transmis că, în USR a fost instituită deja o practică uzuală de a face scut în jurul penalilor de partid, „contrar conduitei pe care o pretindeau altor oameni politici suspectaţi de incompatibilitate sau de corupţie”.

„Apărarea cu înverşunare a primarului Sectorului 1, acuzat de incompatibilitate şi de fapte penale nu este un caz izolat în USR. Aceeaşi protecţie politică din partea conducerii USR s-a manifestat şi în cazul primarului de la Braşov, Allen Coliban. Niciun membru din conducerea USR nu s-a delimitat de acesta, după ce DNA a deschis un dosar penal pentru o serie de activităţi ilegale sesizate la Primăria Braşov, printre care şi deturnarea de fonduri publice către organizaţia non-guvernamentală fondată chiar de primarul Coliban”, potrivit comunicatului de presă al PSD transmis la nivel național.

Alte articole:   Trei indivizi, în arest după ce au dat „lovitura” la păcănele

Sursa citată mai precizează argumentele invocate de USR că împotriva celor învinuiţi nu s-a început încă urmărirea penală, că cercetarea penală este încă „in rem” sau că încă nu s-a pronunţat definitiv o instanţă de judecată contrastează puternic cu atitudinea acestui partid faţă de alţi politicieni aflaţi în situaţii similare, cărora le cereau cu insistenţă să facă pasul în spate până îşi clarifică lucrurile în justiţie.

Prin această atitudine, USR şi-a pierdut definitiv dreptul de a mai pretinde că reprezintă un etalon al integrităţii şi al luptei anti-corupţie, mai spune PSD.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   WhatsApp lansează trei noi funcții

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.