
Inspectorii de muncă au identificat 827 de persoane care prestau muncă ,,la negru” la o singură societate comercială, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti.
Potrivit sursei citate, în perioada 2 – 20 septembrie 2022, cele 827 de persoane desfăşurau activităţi fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă la un agent economic cu obiectul principal de activitate: ,,Alte transporturi terestre de călători – cod CAEN4939 – UBER.
Controalele au avut loc în cadrul „Campaniei Naţionale privind exercitare unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri”, fiind coordonată de către inspectorul şef Constantin Bujor.
Ca urmare a constatărilor din teren, a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 200.000 de lei.
,,Controalele de acest gen se încadrează în strategia de acţiune a Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti privind combaterea muncii nedeclarate. Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti urmăreşte în continuare modul de respectare a prevederilor legale, desfăşurând acţiuni la nivelul municipiului Bucureşti, în toate domeniile de activitate„, notează instituţia.
Sursa: adevarul.ro
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI