blog-logo

Anchetele de circulație amânate de CNAIR cu o săptămână

Anchetele de circulație amânate de CNAIR cu o săptămână

Debutul anchetelor de circulație Origine – Destinație se amână pentru data de 28 septembrie, a anunțat marți CNAIR. Conform programului inițial, recensământul traficului auto urma să înceapă  astăzi, 21 septembrie.

Din motive obiective și pentru desfășurarea acestor anchete în condiții optime, CNAIR a luat decizia de a demara aceste anchete începând cu data de 28 septembrie, au anunțat marți, reprezentanții companiei.

Anchetele se vor desfășura pe întreaga rețea de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi, aflate în administrarea CNAIR.

Acest studiu coordonat prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare.

Alte articole:   Cu cât va fi majorat salariul minim. Marius Budăi: Se impune această măsură

Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale din România.

Șoferii trași pe dreapta și chestionați de recenzori și agenți de circulație

Întrebările vizează direcțiile de deplasare, scopul deplasării, natura transportului.

Șoferii camioanelor vor fi întrebați și despre felul mărfurilor pe cale le transportă, iar cei aflați la volanul unor microbuze și autobuze vor prezenta numărul pasagerilor.

Vor fi echipaje mixte CNAIR – Poliția Română (recenzori și agenți de circulație) care vor invita conducătorii de vehicule pe o bandă de rezervă și le vor adresa un set de întrebări, care vor consta în:

  • originea plecării în cursa (ex.: București, Zalău);
  • destinația cursei (ex.: Suceava, Chișinău);
  • scopul călătoriei (ex.: turistic, acasă, loc de muncă, alte scopuri);
  • pentru vehicule de transport marfă: felul mărfii;
  • pentru vehicule de pasageri: numărul de pasageri.
Alte articole:   Castelele Peleş, Bran și Salina Turda, emblemele cu care autorităţile vor să promoveze România turistică

Autoritățile nu vor înregistra datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele șoferului sau alte date de identificare.

Informațiile solicitate vor fi complet anonime în conformitate cu regulamentul general privind protecția datelor.

„Precizăm că nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de identificare. Menționăm că informațiile solicitate sunt complet anonime în conformitate cu regulamentul general privind protecția datelor”, precizează CNAIR.

Fiind vorba despre o acțiune de interes public, CNAIR roagă conducătorii auto să colaboreze cu anchetatorii astfel încât această acțiune să se desfășoare într-un timp cât mai redus.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   Cu cât va fi majorat salariul minim. Marius Budăi: Se impune această măsură

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate