blog-logo

Poliţia Română înlocuiește Loganurile cu autospeciale BMW care ating 100 de km/h în opt secunde

Poliţia Română înlocuiește Loganurile cu autospeciale BMW care ating 100 de km/h în opt secunde

Poliţia Română va schimba celebrele Loganuri cu autospeciale BMW 320ix. Agenții de la Rutieră vor avea mașini care ating 100 km/h în 8 secunde.

Poliţia Română vrea să doteze Serviciile Rutiere din cadrul inspectoratelor din întreaga ţară, cu noile BMW-uri Seria 3 care vor înlocui autospecialele Dacia Logan.

Potrivit Sindicatului Europol, la nivelul IGPR a fost desfașurată o licitație în vederea contractării, în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), a unui număr de maxim 600 de autospeciale de poliție destinate specialității „Rutieră”.

Pe 12 septembrie 2022, IGPR a semnat primul contract subsecvent cu Automobile Bavaria, la mai puțin de o lună după semnarea acordului cadru.

Alte articole:   Zărnești: După ce au băut bine, o femeie și-a înjunghiat iubitul

Primul lot de 100 de bucăți va fi livrat în iunie 2023

Astfel, reprezentantul BMW România va trebui să livreze în maximum 270 de zile (așa cum prevede caietul de sarcini) 100 de autospeciale cu următoarele caracteristici și dotări:

  • categoria M1;
  • combustibil BENZINĂ;
  • cilindree min. 1900 cm3;
  • motor min. 4 cilindrii, min. 130 kW, min. 290 Nm cuplu;
  • transmisie 4×4 permanent, cutie automată min. 8+1 trepte;
  • 1 set roti cu pneuri de vară și unul cu pneuri de iarnă;
  • roată de rezervă + cric + cheie roti;
  • volan reglabil pe două direcții cu comenzi montate pe el incluse;
  • ABS, ESP, ASR;
  • min. 4 airbag-uri;
  • proiectoare ceață;
  • viteza maximă – min. 210 km/h;
  • accelerație de la 0 la 100 km/h – max. 8 secunde;
  • 5 locuri;
  • culoare alb + inscripționare specifică;
  • climatizare min. 1 zona;
  • oglinzi retrovizoare cu degivrare și reglare electrică;
  • scaun șofer reglabil pe 3 zone;
  • geamuri electrice;
  • covorașe față/spate cauciuc;
  • priză suplimentară portbagaj min. 10A;
  • rampă optico-acustică;
  • acumulator suplimentar identic cu cel de bază.
Alte articole:   Iohannis zice că „România este pregătită pentru orice scenariu”, după amenințările lui Putin cu arme nucleare VIDEO

Prețul contractat pe o autospecială este de 163.343,41 lei (aprox. 33.200 euro).

Primul lot de 100 de bucăți este așteptat să intre în dotarea Poliției Române cel târziu în iunie 2023.

Potrivit Sindicatului Europol, garanțiile solicitate sunt de minim 6 ani pentru rezistența la coroziune a caroseriei și minim 3 ani pentru echipamentele din dotarea autospecialei și inscripționării.

În situația în care autospecialele suferă defecțiuni ce necesită transportul la o unitate service în perioada de garanție, furnizorul este obligat să asigure asistența tehnică 24/7, excepție făcând situațiile accidentelor rutiere.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   Spitalul Regional a obținut avizul Comisiei de Circulație

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate