blog-logo

Ultimele zile de înscrieri la Bikeathon Țara Făgărașului! Cursa faptelor bune se va desfășura pe 24 și 25 septembrie

Ultimele zile de înscrieri la Bikeathon Țara Făgărașului! Cursa faptelor bune se va desfășura pe 24 și 25 septembrie

Bikeathon Țara Făgărașului a ajuns la cea de-a IX-a ediție. În 2022 sunteți invitați să pedalați pentru 11 proiecte care ne schimbă viața în bine. Evenimentul sportiv anual de strângere de fonduri pentru proiectele comunității se desfășoară pe 24 și 25 septembrie.

Bikeathon Țara Făgărașului este principalul eveniment sportiv organizat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului și a ajuns, în acest an, la a noua ediție. De-a lungul ultimilor 8 ani, cursa faptelor bune a mobilizat pentru proiectele comunității peste 660.000 de lei. De la peste 2.400 de donatori. 4.130 de bicicliști au pedalat aproape 46.000 de kilometri pentru 90 de proiecte ale comunității. Suntem încrezători că și anul acesta proiectele înscrise la Bikeathon vor găsi susținere și vor putea, cu sprijinul bicicliștilor, susținătorilor și donatorilor, să schimbe în bine comunitatea din Țara Făgărașului.

Cristiana Metea, director executiv Fundația Comunitară Țara Făgăraşului

Bikeathon 2022 a venit și cu o nouă platformă online, îmbunătățită unde au fost înscrise proiectele, se pot urmări sumele mobilizate pentru acestea, iar toți cei carebdoresc să participe la Bikeathon. Bicicliști, ambasadori și susținători, pot rămâne la curent cu ultimele noutăți despre cursa faptelor bune pe site-ul bikeathon.ro.

Mai avem 9 zile până spunem stop înscrierilor bicicliștilor care vor pedala fie în 24 septembrie la cursele lungi de 22, 40 si 70 km sau pe 25 septembrie la cursele copiilor în jurul cetății Făgăraș sau de 10 km la cursa populară. Nu uităm de cursa de 4 km din 24 septembrie dedicate persoanelor cu abilități speciale în scaun rulant sau handbike.

Cristiana Metea, director executiv Fundația Comunitară Țara Făgăraşului

Cele 11 cauze din evenimentul de anul acesta sunt din domeniul educației, social, sanatate și cultural. Susținerile pentru proiecte se pot face până în 14 octombrie iar după această data reprezentanții cauzelor au la dispoziție un an pentru a-și implementa proiectul.

FOTO: Fundația Comunitară Țara Făgăraşului

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.