blog-logo

Liderul municipal al liberalilor, despre fosta alianță PNL – USR și regiile primarului Coliban

Liderul municipal al liberalilor, despre fosta alianță PNL – USR și regiile primarului Coliban

Președintele organizației municipale a PNL Brașov, Sebastian Rusu, a vorbit, într-o conferință de presă, despre fost alianță pe care liberalii au avut-o cu cei de la USR, dar și despre strategia de la nivel național a primarilor useriști, de a se victimiza.

„Fiecare primar trebuie să aibă toată maturitatea politică necesară pentru a-și asigura majoritatea. Niciun primar nu va putea să aibă un Consiliu Local doar cu partidul său. La Brașov domnul Coliban a fost binecuvântat cu o alianță cu PNL, în care avea majoritate absolută. Nu mai avea nevoie de nicio alianță pentru orice proiecte care necesitau 2/3 din voturi”, a afirmat Rusu.

Acesta susține că imaturitatea politică a primarului Coliban și dorința de a fi „stăpânul inelelor” a dus la dizolvarea acestei alianțe. Admite că alianța era una forțată, pe care „ne-am tot chinuit s-o ținem, existând foarte multe frecușuri”: „A fost foarte greu să mai reziste această alianță. Deoarece în atribuțiile-mi delegate începuseră să intervină tot felul de consilieri de-ai domnului Coliban. La un moment dat erau vreo 20… De nu mai știa nimeni cine e și al cui e”.

Sebastian Rusu: Strategia primarilor USR – să se victimizeze pentru a masca incompetența

Sebastian Rusu mai spune că a avut o discuție cu viceprimarul din Câmpulung Muscel, colegul lui liberal Nicu Zaharia, care și-a dat demisia din funcția de viceprimar, „ca urmare a retragerii atribuțiilor pe care i le-a aplicat doamna primar Lasconi, colega de partid a domnului Coliban. Vedeți, lucrurile sunt cât se poate de asemănătoare, toți merg după o regie și în acest fel nu se va putea face niciodată performanță. Fie că vorbim de Brașov sau de nivel național. Se victimizează toți, indiferent că e vorba despre Brașov, Bacău sau Timișoara, pe motivă că sunt blocați. De fapt, este vorba de incompetență în actul adminsitrativ”, susține liderul PNL Brașov.

Alte articole:   Castelele Peleş, Bran și Salina Turda, emblemele cu care autorităţile vor să promoveze România turistică

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate