blog-logo

Filarmonica Brașov va deschide noua stagiune cu celebra Carmina Burana!

Filarmonica Brașov va deschide noua stagiune cu celebra Carmina Burana!

După o vară încărcată cu evenimente muzicale în aer liber, Filarmonica Brașov va deschide noua stagiune cu două concerte simfonice extraordinare. Astfel, pe 29 și 30 septembrie, începând cu ora 19, la Sala Patria se va cânta celebra Carmina Burana.

Carmina Burana propune o conexiune artistică între trecut și prezent. O transpunere a poeziei medievale timpurii în zilele noastre și este o expresie a universalității experienței umane. Cea mai cunoscută parte este magnifica“O Fortuna”.

Numele compoziției are rădăcini latine – Carmina înseamnă cântece, în timp ce Burana este forma latinizată a cuvântului Beuren. Numele mănăstirii benedictine Benediktbeuren din Bavaria. Așadar, Carmina Burana se traduce prin Cântece din Beuren și se referă la o colecție de cântece și poezii de la începutul secolului al XIII-lea. Care a fost descoperită în Beuren în 1803 – deși de atunci s-a stabilit că această colecție provine de la Abația Seckau din Austria. Și care se află în prezent la Biblioteca de Stat din Bavaria.

Alte articole:   „Oameni și Datini”- Expoziție de fotografie etnografică la Muzeul Tradițiilor Codlene

Cântecele (peste 1000) au fost scrise într-un amestec de latină, germană și franceză medievală de către Goliarzi. O “bandă” de poeți-muzicieni formată din savanți și studenți clerici. Care celebrau cu umor bucuriile tavernei, ale naturii, ale dragostei și ale poftei.

Textele sunt, în cea mai mare parte,ireverențioase și satirice.

Cu toate că Orff a pus în scenă textele originale, a ales să nu folosească notația muzicală primitivă. Care însoțea unele dintre cântece. Colecția a fost publicată pentru prima dată în Germania în 1847, dar Orff a dat de textele sale abia în 1934.

Cu ajutorul lui Michael Hofmann, student la drept și specialist în latină, Orff a ales 24 de cântece. Și le-a pus pe muzică în ceea ce el a numit o cantată “scenică”.

Alte articole:   Vernisajul Expoziției de Grafică, în weekend, la Biblioteca Județeană Brașov

Carmina Burana este împărțită în trei secțiuni – Primăvara, În Tavernă și Curtea Dragostei. Precedate și încheiate cu o invocare a Fortunei. Scrisă între 1935 și 1936 pentru soliști, coruri și orchestră, a fost concepută inițial ca o lucrare de scenă coregrafiată.

Concertul Filarmonicii Brașov îl va avea ca dirijor pe maestrul Cristian Oroșanu, care va dirija orchestra simfonică. Alături de orchestră va cânta Corul Filarmonicii de Stat “Transilvania” din Cluj-Napoca. Rolurile solistice vor fi interpretate de Alexandra Grigoraș (soprană), Adrian Mărcan (bariton) și Stefan von Korch (tenor).

Pe lângă aceste două concerte, Filarmonica Brașov va da și startul stagiunii camerale pe 20 septembrie. Cu un recital al Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov®, care va continua Integrala Șostakovici.

Alte articole:   Vernisajul Expoziției de Grafică, în weekend, la Biblioteca Județeană Brașov

Biletele pentru evenimente se găsesc la casieria Filarmonicii Brașov sau online pe bilet.ro.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate