blog-logo

PETrică a colectat într-un an, cât alții în 10: aproape 4.000.000 de ambalaje pentru băuturi

PETrică a colectat într-un an, cât alții în 10: aproape 4.000.000 de ambalaje pentru băuturi

PETrică a colectat aproape 4.000.000 de ambalaje pentru băuturi, într-un an, prin intermediul celor trei automate.

A trecut un an de la ediția 2021 a Forumului Orașelor Verzi, când a fost montat primul PETrică, automatul inteligent de colectare a ambalajelor pentru băuturi, din plastic, metal și sticlă. Bilanțul este cu adevărat spectaculos. În prezent sunt funcționale trei aparate PETrică și au fost colectate aproape 4.000.000 de recipiente, mai întâi din zonele Livada Poștei, Răcădău, Astra și Gară, din municipiul Brașov. 

Pe 6 septembrie, anul trecut, primul automat PETrică, montat în zona Livada Poștei a câștigat imediat inimile brașovenilor dornici să recicleze și să beneficieze de călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun din municipiul Brașov.

După câteva luni, proiectul realizat de companiile Envipco, Brai-Cata și Primăria Municipiului Brașov a fost multiplicat, astfel încât să ajungă și mai aproape de brașovenii din cartierele Răcădău, Astra și Gară, unde funcționează și în prezent, recompensând fiecare 50 de ambalaje colectate, cu un tichet preschimbabil în călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun din municipiu. 

„Azi, începe o nouă ediție a Forumului Orașelor Verzi, iar experiența oferită de cele trei automate PETrică este în continuare un reper pentru ce înseamnă colectare separată și un exemplu de urmat o dată cu punerea în funcțiune a sistemului garanție-returnare, care ar urma să devină funcțional în această toamnă. Aproape 4.000.000 de ambalaje colectate și o medie de aproape 5.900 de ambalaje pe zi reprezintă o performanță pentru orice punct de colectare. Și în aceste zile, în perioada 5-11 septembrie, în care are loc ediția 2022 a FOV, PETrică va funcționa la capacitate maximă, chiar dacă în perioada 9-11 septembrie se va circula gratuit cu mijloacele de transport RAT Brașov”, a declarat managerul general al Brai-Cata, Bogdan Constantinescu. 

În această săptămână, brașoveni și turiști se vor putea bucura de nenumărate activități de mediu și de programe culturale, sportive și educative, în mai multe puncte din oraș, programul complet al manifestărilor putând fi consultat AICI.

Alte articole:   Castelele Peleş, Bran și Salina Turda, emblemele cu care autorităţile vor să promoveze România turistică

Mai mult, municipalitatea a întocmit chiar și o hartă – orar, care include programul manifestărilor și locurile de desfășurare a acestora și care poate fi descărcată de AICI.

Caravana de colectare pe 6 și 7 septembrie

În paralel cu cele trei sisteme de colectare se va desfășura, pe 6 și 7 septembrie, caravana de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, în colaborare cu Asociația Respo DEEE.

Centrul de colectare va fi amenajat vizavi de CET Brașov și va fi deschis, în cele două zile de caravană, între orele 8.00 și 16.00.

Toți brașovenii care au în locuințe astfel de echipamente, defecte sau scoase din uz, sunt așteptați să le predea echipelor aflate în punctul de colectare pe strada Alunului nr. 6, pentru a fi introduse în circuitul de reciclare.

Alte articole:   Cu cât va fi majorat salariul minim. Marius Budăi: Se impune această măsură

Indiferent dacă este vorba despre calculatoare, imprimante, fax-uri, telefoane, echipamente periferice, televizoare, electrocasnice pentru bucătărie, corpuri de iluminat, fiare de călcat, aparate de radio, cuptoare cu microunde și multe altele.

Iată bilanțul detaliat al colectării ambalajelor pentru băuturi, prin intermediul celor trei automate PETrică:

PETrică Răcădău (06.09.2021-31.08.2022) = 1.321.105 de unități;

  • Sticlă: 306.002 buc.
  • PET: 577.244 buc.
  • Doze aluminiu: 437.859 buc.

Total: 1.321.105 recipiente colectate în 358 de zile.

Media: 3.690 buc/ zi.

PETrică Astra (07.01- 31.08.2022) = 1.395.224 de unități;

  • Sticlă: 315.061 buc.
  • PET: 597.438 buc.
  • Doze aluminiu: 482.725 buc.

Total: 1.395.224 recipiente colectate în 238 de zile.

Media: 5.862 buc/ zi.

Alte articole:   Castelele Peleş, Bran și Salina Turda, emblemele cu care autorităţile vor să promoveze România turistică

PETrică Gară (18.02-31.08.2022) = 1.131.285 de unități.

  • Sticlă: 250.194 buc.
  • PET: 474.099 buc.
  • Doze aluminiu: 406.992 buc.

Total: 1.131.285 recipiente colectate în 195 de zile.

Media: 5.801 buc/ zi.

Total recipiente colectate de cele trei automate: 3.847.614 de unități

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate