blog-logo

VIDEO Sute de sancțiuni, în weekend, la Brașov

VIDEO Sute de sancțiuni, în weekend, la Brașov

În perioada 12 – 14 august 2022, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat acțiuni, cu efective mărite, în mediul rural din județul Brașov, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, prevenirea faptelor antisociale, pe linia infracțiunilor contra patrimoniului, a faptelor comise cu violență, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și verificarea legalității activităților desfășurate de către unitățile comerciale, prevenirea și combaterea faptelor ce aduc atingere regimului armelor și al munițiilor, materiilor explozive și substanțelor periculoase.

Echipe mixte, formate din polițiști din structurile de poliție rutieră, investigații criminale, ordine publică, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice și criminalistică, au acționat pe raza întregului județ.

Patrule ale polițiștilor rutieri au fost prezente pe drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea unor evenimente rutiere.

Alte articole:   Castelele Peleş, Bran și Salina Turda, emblemele cu care autorităţile vor să promoveze România turistică

Pe lângă prezența activă în teren, în scopul reducerii riscului rutier, s-au folosit, la capacitate maximă și cu eficiență sporită, aparatura de supraveghere a traficului și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, precum și aparatele alcooltest și drugtest.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au aplicat 214 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 111.100 lei, fiind constatate, totodată, 18 infracțiuni.

Pe linie rutieră, polițiștii rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră au aplicat, pentru abaterile constatate, 188 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 91.100 lei, dintre acestea 49 de sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 46 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor legale privind portul centurii de siguranță, 20 de sancțiuni contravenționale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 73 de sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier.

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 23 certificate de înmatriculare și 34 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, pentru efectuarea manevrei de depășire în mod neregulamentar, nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea priorității de trecere pietonilor, alte abateri, precum și pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.  

Alte articole:   Cu cât va fi majorat salariul minim. Marius Budăi: Se impune această măsură

Totodată, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul rutier, respectiv punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

În toate cele 15 cazuri au fost întocmite dosare penale, instrumentate sub coordonarea unităților de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

De asemenea, împreună cu polițiștii rutieri, polițiștii specializați în investigații criminale au procedat la verificarea a 811 autovehicule, fiind legitimate 830 de persoane.

Pe linie de ordine și siguranță publică, polițiștii brașoveni au aplicat 17 sancțiuni contravenționale pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 5.500 lei și au fost constatate 2 infracțiuni de fals informatic, în ceea ce privește transportul de material lemnos, fiind întocmite dosare penale, instrumentate sub coordonarea unităților de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.  

Alte articole:   Cu cât va fi majorat salariul minim. Marius Budăi: Se impune această măsură

Pe linie de investigare a criminalității economice au fost verificați 16 agenți economici, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 20/1999, în valoare de 14.500 lei. De asemenea, a fost indisponibilizată suma totală de aproximativ 1.740 lei.

Pe linia prevenirii și combaterii faptelor ce aduc atingere regimului armelor și al munițiilor a fost constatată 1 infracțiune, respectiv nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, fiind întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate