blog-logo

CS Colțea 1920 Brașov, turneu cu o echipă din Ucraina la Tărlungeni

CS Colțea 1920 Brașov, turneu cu o echipă din Ucraina la Tărlungeni

„Sportul unește oameni!”. „Sportul nu înțelege de vârste, rase, statut social!”. „Sportul nu are granițe”…Și mai putem continua astfel de citate celebre ca să ne aducem aminte cât de important este sportul. Și cât ar trebui să-l prețuim și în societatea în care trăim.

La final de februarie 2022, cu doar câteva ore înainte de declanșarea războiului, o grupă de fotbal copii din Liov, Ucraina, ajungea la Brașov pentru turneul de iarnă organizat de CS COLȚEA 1920. Și aici au rămas aproape 2 luni. Au stat departe de familii, au stat cu teama că poate pe unii nu-i vor mai vedea vreodată.

Alte articole:   Castelele Peleş, Bran și Salina Turda, emblemele cu care autorităţile vor să promoveze România turistică

Și cine știe ce mai era în gândurile micuților de 12 ani. Care nu au nicio vină pentru situația geo-politică actuală. Comunitatea brașoveană a fost alături de antrenorul Yuri și cei 11 copii. Dar și mulți binevoitori din întreaga țară.

„Le-am creat cele mai bune condiții. Pentru a trece cât mai repede cu putință peste neajunsurile create de incertitudinea acelor zile.

Echipă din Ucraina, 12 copii și antrenorul, la o competiție la Tărlungeni

Acum, la început de august, clubul nostru organizează ediția de vară a turneului de fotbal ”ENJOY CUP 2022 BRAȘOV – PLAY THE GAME”. Am dorit să perseverăm în gesturile noastre de a arăta că prin sport omenirea poate trece mult mai ușor peste orice obstacol.

Mai concret, CS COLȚEA 1920 BRAȘOV a invitat la competiția de copii echipa de 13 ani a clubului SDYUSSHOR NIKOLAIEV din sudul Ucrainei. Dintr-un oraș care aproape nu mai există. După ceva eforturi (mulțumim Prefecturii Brașov și Poliției de Frontieră), am reușit ca ce a mai rămas din echipă (doar 12 copii din peste 25 care erau normal la această grupă) împreună cu antrenorul Denis Vachar să ajungă la Brașov. Ei vor lua parte la competiția sportivă care se dispute până duminică la baza sportivă din Tărlungeni. Invităm toți brașovenii și toți oamenii de bine să vină să-I susțină la meciuri. Și nu numai!”, au transmis oficialii Clubului CS Colțea 1920.

Alte articole:   Cu cât va fi majorat salariul minim. Marius Budăi: Se impune această măsură

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate