blog-logo

Alexandru Rafila: Nu cred în niciun fel că vom mai ajunge în situaţia unui lockdown în România

Alexandru Rafila: Nu cred în niciun fel că vom mai ajunge în situaţia unui lockdown în România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila este convins că în România nu va mai avea loc un lockdown şi nu vor mai fi impuse restricţii, chiar dacă numărul cazurilor de COVID-19 din ultimele zile este în creştere. 

 Alexandru Rafila este de părere că numărul cazurilor de COVID-19 nu va scădea în perioada următoare.

Valul şase al pandemiei de COVID-19 a înregistrat marți, 26 iulie, un record în România. Peste 12.000 de infectări noi într-o singură zi.

Rafila a estimat, miercuri seară, la Antena 3, că săptămâna viitoare vom avea o medie de 10.000 de cazuri de COVID-19 pe zi. 

Totuși, el a explicat că este convins că nu vom mai avea un lockdown şi nu vor mai fi impuse restricţii, relatează News.ro.   

”Nu o să scadă, săptămâna trecută am avut aproape 45.000 de cazuri, adică 7.000 şi ceva de cazuri pe zi. Estimez că, în raportarea de săptămâna viitoare, pe care o vom face luni sau marţi, o să avem undeva în jur de 70.000 de cazuri înregistrate, adică o medie de 10.000 de cazuri pe zi”, a declarat Rafila.

În ceea ce priveşte un nou lockdown, ministrul a precizat că nu se va mai ajunge în aceeaşi situaţie 

”În Franţa au aproape 200.000 de cazuri pe zi şi singura restricţie este legată de utilizarea, în anumite spaţii închise şi transportul în comun, utilizarea măştii. Nu cred, în niciun fel, şi e o convingere a mea, că vom mai ajunge în situaţia unui lockdown în România, sau la restricţii care să limiteze activitatea economică şi socială. Aceste noi valuri COVID-19, care probabil vor mai continua cu o anumită intensitate, pe care nu avem de unde să o cunoaştem în momentul de faţă, vor fi valuri de infecţie respiratorie, de obicei banală, şi care nu va mai pune în pericol sistemul de sănătate, spitalele. Dar, ca să nu se întâmple lucrul ăsta, trebuie să lucrăm susţinut, pe viitor, să construim un sistem de asistenţă medicală ambulatorie, de bună calitate”, a declarat Rafila. 

Întrebat dacă are convingerea că nu vom avea lockdown, Rafila a declarat: ”Absolut”. 

Alte articole:   Încă două zile libere, în ianuarie, pentru români

Alexandru Rafila a anunţat marţi că, în perioada următoare, vor fi deschise centre de vaccinare în unităţi sanitare. Aceasta fiind o măsură de pregătire a campaniei de vaccinare anti-COVID din toamnă.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate