blog-logo

230 de persoane din Săcele, implicate în programul ,,Servicii integrate pentru membrii comunității ZUM Gârcini”

230 de persoane din Săcele, implicate în programul ,,Servicii integrate pentru membrii comunității ZUM Gârcini”

Municipiul Săcele în parteneriat cu Spitalul Municipal Săcele, Fundația Agapedia România și Îngrijiri la Domiciliu SRL, derulează proiectul POCU/717/5/1/153783 “Servicii integrate pentru membrii comunității ZUM Gârcini”, finanțat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, Etapa III a mecanismului DLRC, AP 5/PI 9.vi/OS 5.1.

Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020  se desfășoară pe o perioadă de 18 luni (10.05.2022 – 30.11.2023), la nivelul teritoriului SDL Gârcini, format din Zona Urbană Marginalizată (ZUM) și Zona funcțională (ZF) aferentă, din localitatea Săcele, județul Brașov.

Obiectivul general al proiectului constă în facilitarea accesului membrilor comunității urbane marginalizate din teritoriul GAL Gârcini la servicii integrate în domeniul social, socio-medical și al ocupării în vederea depășirii situației de vulnerabilitate.

Grupul țintă al proiectului va fi format din 230 de persoane dintre care, vor fi implicate 58 de persoane de etnie Romă. Cele 230 de persoane vor participa la activitățile obligatorii și vor obține rezultatele impuse, după cum urmează:

– Furnizarea de servicii medicale de bază, 50 persoane cu dizabilitati/boli cronice; 100 copii și tineri în situatii de dificultate; 50 de victime ale violenței domestice/membri ai familiilor supuse riscului de violență

Alte articole:   24% dintre angajaţi spun că lucrează exclusiv „remote”. Mulți spun s-ar întoarce la birou dacă angajatorii ar acorda beneficii

domestică; 30 mame minore

– Activități de informare și consiliere în domeniul planningului familial și sănătătii sexuale 30 mame minore

– Activități de educație sanitară 100 copii și tineri aflati în situații de dificultate

– Furnizarea de servicii de suport pentru familii cu copii, 30 mame minore; 50 de victime ale violentei domestice/membri ai familiilor supuse riscului de violență domestică

– Furnizarea de servicii suport de consiliere juridică 50 persoane cu dizabilități/boli cronice; 30 mame minore

– Furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu 20 persoane cu dizabilităti/boli cronice

– Furnizarea de servicii de terapie ocupațională, 25 persoane cu dizabilități /boli cronice; 25 victime ale violenței domestice/membri ai familiilor supuse riscului de violența domestică; 25 de copii si tineri în situații de dificultate

– Furnizarea de servicii de consiliere psihologică 25 victime ale violenței domestice/membri ai familiilor supuse riscului de violență domestică, 50 copii și tineri in situatii de dificultate

Alte articole:   Cardurile sociale pot fi folosite şi în Lidl, din 10 august

– Furnizarea de servicii de formare profesională, 30 persoane: mame minore si/sau victime ale violentei domestice sau membri ai familiilor supuse riscului de violența domestică și/sau tineri aflati în situații de dificultate

– Furnizarea de servicii de ocupare, 130 persoane: mame minore și/sau victime ale violentei domestice/membri ai familiilor supuse riscului de violență domestică și sau persoane cu dizabilități/boli cronice și/sau tineri aflați in situații de dificultate

Activitățile proiectului sunt următoarele:

Identificarea recrutarea monitorizarea grupului țintă

Furnizarea de servicii de asistenta sociala, furnizarea de servicii de suport pentru familii cu copii si furnizarea de servicii suport de consiliere juridica

Furnizarea de servicii de formare profesionala

Furnizarea de servicii suport in domeniul sanatatii, furnizarea de servicii medicale de baza, activităti de informare si consiliere in domeniul planningului familial și sănătătii sexuale, activităti de educație sanitară, servicii de consiliere psihologică,

Alte articole:   Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în județul Brașov, până la sfârşitul săptămânii 

Furnizarea de servicii de ocupare, servicii de formare profesională, servicii de terapie ocupațională, servicii de îngrijire la domiciliu, servicii socio-medicale.

Țintele proiectului sunt următoarele:

-130 persoane (reprezentand 56,52% din totalul grupului ținta) vor beneficia de măsurile obligatorii de ocupare (dintre acestea, 33 vor fi persoane de etnie Romă)

– 30 de persoane vor parcurge un stagiu de formare profesională, iar dintre acestea 25 vor dobândi o calificare la încetarea calității de participant (6 persoane de etnie Romă)

– 33 de persoane (reprezentand 25,38% dintre persoanele care beneficiaza de masuri de ocupare) vor fi incadrate pe piața muncii (8 persoane de etnie Romă)

Valoarea totală eligibilă a proiectului: 1,926,144.26 lei

Valoare eligibilă nerambursabilă din FSE: 1,800,341.17 lei

Valoare eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național: 75,363.85 lei

Valoare cofinanțării eligibile a beneficiarului: 50,439.24 lei

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.