blog-logo

Consumator de cannabis, prins de polițiști în Râșnov

Consumator de cannabis, prins de polițiști în Râșnov

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 23 iunie 2022, în jurul orei 14.20, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 31 ani, care conducea un autovehicul la intersecția DN73 cu A3, din Stațiunea Râșnov, județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

Alte articole:   ANRE majorează tarifele de distribuție de la 1 aprilie, după ce Guvernul a amânat o ordonanță prin care le limita

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.