Pe Ștefania Salahoru am cunoscut-o la atelierele de croșetat de la Muzeul de Etnografie Brașov cu 6 ani în urmă. A venit însoțită de doamna dirigintă și de colegii ei de clasă.
Nu vorbea mult, lucra și evolua fantastic. Îmi era teamă la un moment dat că nu voi mai avea ce să îi explic.
Cu un simt desăvârșit al culorilor, o modestie întâlnită cam la toți copiii participanți la ateliere meșteșugărești, Ștefania s-a diferențiat față de colegii ei de generație prin spriinul pe care îl acordă mereu necondiționat și fără prea multe explicații.
Când își propune ceva realizează. Îmi amintesc cum în clasa a 8-a s-a depășit pe ea prin numărul de teste la matematică pe care le făcea pentru a intra la un liceu bun. Îmi spunea că face teste la matematică și se relaxează.
Să nu uităm că Ștefania învață foarte bine. A intrat la liceu cu o medie spre 10, acest fapt datorându-se determinării de a învață și de a realiza ceva în viață.
Caută mereu să fie sprijin pentru cei din jurul ei. O fire introvertită, cu greu socializează, dar când o face, îți devine cel mai bun prieten. Acel gen de prieten care te întreabă “Ce mai faci? Ești bine?”
S-a oferit să mă ajute mereu în activități, devenind în scurt timp unul dintre voluntarii de nădejde.
Mereu spun “Cu așa tineri avem un viitor”
Vă invit să cunoașteți unul dintre tinerii talentați și determinați ai Brașovului, să reținem acest nume, cu siguranță vom auzi numai lucruri bune în viitor despre Ștefy.
Ștefy, te rog să te prezinți pentru cei care nu te cunosc
Ștefania Salahoru: Mă numesc Ștefania Salahoru, am 18 ani, sunt elevă la Liceul de Științe Grigore Antipa în clasa a 11-a, specializarea științele naturii, chimie biologie fizică.
Ce pasiuni ai?
Ștefania Salahoru: Crosetatul, plimbările, muzică, dansul.
Când ai început să crosetezi?
Ștefania Salahoru: Eram în clasa a 5-a și de atunci nu am mai luat mâna de pe croșeta, în 2016. Prima oară am croșetat o bufniță. Era verde, era un verde care nu mi-a plăcut deloc, pe care tu mi l-ai pus în mâna și nu te cunoșteam. Îmi era așa rușine să îți spun că nu îmi place culoarea asta. Am continuat să o lucrez. Avea foarte multe noduri, nu firul, eu făcusem nodurile în timp ce croșetam. Nu știu ce făceam greșit și de fiecare dată când îți spuneam mă trimiteai la loc și îmi spuneai “lucrul perfect iese în timp” eu îți spuneam nu că eu vreau să iasă perfect. Dar a ieșit drăguț. Începuse să îmi placă acel verde.
Cunoști motivul pentru care te încurajăm în acest mod?
Ștefania Salahoru: Nu.
Dacă ne opream la fiecare nod să îl desfacem îți puteai pierde răbdarea și concentrarea. La final nu vedeai evoluția în timp a lucrului pe care îl începuseși.
Mai ai prima jucărie?
Ștefania Salahoru: Da, o am la bunica la țară, este pusă într-o vitrină. Următoarea jucărie a fost un șoricel gri cu roz, dorisem de fapt un unicorn dar a devenit șoricel.
Câte jucării ai lucrat până acum?
Ștefania Salahoru: Nu știu să spun, peste 50 cred, da, sigur peste 50, undeva până într-o sută. Nu le-am numărat
Ai primit comenzi de jucării?
Ștefania Salahoru: Da. Până acum 3 luni, atunci a fost ultima comandă. Au stagnat și din cauza faptului că nu mai eram atât de activă în mediile online cu postările și jucăriile. A fost și perioada în care luasem pauză pentru că am avut acel accident la deget si nu mai puteam să croșetez. Bănuiesc că din cauza asta au încetat comenzile. Am avut o perioada de Crăciun extrem de aglomerată. Atunci mi-am spus “e ultima jucărie și ultima comandă pe care o realizez”. A fost un stres uriaș că nu termin și că sunt foarte multe pentru că m-am aglomerat groaznic de tare, și atunci mi-am zis “ e ultima comandă pe care o fac” și uite chiar așa a și fost.
Care sunt firele preferate la lucru?
Ștefania Salahoru: Cel mai mult îmi place să lucrez cu fir de bumbac. Nu agață atât de tare la croșetă. În general orice fir de bumbac, știi că nu îmi plac acelea din acril, nu suport materialul. Îmi mai place să lucrez cu fir de catifea. Sunt foarte drăguțe firele alea, sunt pufoase și moi, dar nu rezistă mult în timp acest tip de fir.
De o perioada de timp eșți voluntar la atelierele de croșetat, cum ti se pare această experiență?
Ștefania Salahoru: Foarte frumoasă având în vedere că iubesc copiii și îmi place să lucrez cu ei. Nu aș fi crezut niciodată că o să am răbdarea necesară dar uite că am ajuns și aici. Este o experiență foarte faină pentru că ajungi să cunoști oameni de care te atașezi. Copii care atunci când vin la ateliere nu intră în sufragerie până nu te îmbrățișează, îți spun că le-a fost dor de ține dacă lipsești o săptămâna, este o experiență tare frumoasă.
Cu câți copii ai lucrat până acum? Au evoluat? Le place ceea ce învață? Știu să țină croșeta în mână?
Ștefania Salahoru: Până acum cred că am lucrat cam cu 20 de copii. Din câte am văzut, mare parte din ei da, au reușit să țină croșetă în mână, cei care au răbdare, au înțeles, au învățat, au exersat. Copilașii mai micuți nu au răbdare la croșetă, dar cu alte tehnici și activități ii facem să fie atenți și concentrați. Fetițele cu care lucrez acum au doar 6 ani.
Descrie-ne puțin experiența din cele două tabere de meșteșuguri în care ai participat
Ștefania Salahoru: În prima din ele am ajuns întâmplător, ca deobicei nu știam absolut nimic despre ea, pentru că neurmărind pe Facebook nu vazusesm postarea. Mi-ai scris tu că să vin, mi-ai explicat despre ce e vorba, și am zis ce poate să fie rău? Știi că eram speriată de persoanele noi din jurul meu. Niciodată nu mi-a plăcut, sunt o persoană introvertită și nu sunt deschisă față de persoanele noi. Cu timpul m-am învățat. Te cunoșteam doar pe ține, s-a nimerit în așa fel încât nu cunoașteam pe nimeni din acea serie.
Uite că a fost fain, m-am cunoscut cu Antonia cu care am păstrat legătură și acum și cu David.
A fost o experiență foarte frumoasă, acolo am văzut cât de necesar este să te ajuți unul pe celălalt și cât de mult contează să fi înconjurat de oameni care, cum să spun, ți se potrivesc ție. Pentru că dacă nu ar fi fost oameni pe aceeași linie cu tine nu cred că reușeam să ducem la capăt cu bine tabăra, a fost un maraton.
Așa a fost în tabăra din 2017, care a fost experiența ta în tabăra din 2019?
Ștefania Salahoru: Țin minte că tot așa din întâmplare am ajuns, nu am mai prins loc, dar m-ai primit așa. Trebuia să croșetam fețe de pernă, aveam culori stabilite de tradiția săsească, crem și bordo. Țin minte că am putut să ajung doar 3 zile pentru că plecam în vacanță. În acele trei zile mi-am propus că eu trebuie să termin perna și am făcut țin minte două pătrățele în prima zi. În a doua zi a trebuit să ajut la asamblat, nu am apucat să lucrez decât un pătrățel. În a treia zi eram atât de stresată că nu termin pătrățele și că nu termin să le asamblez și nu am apucat să termin, dar m-ai ajutat la asamblat.
Numele tău se află în Cetatea Feldioara într-o încăpere care se numește Casa Bunicii – fereastră spre viitor, toți cei care ați participat la acea tabăra aveți numele trecute acolo pentru contributia voastră la acel proiect
Ștefania Salahoru: Wow. Nu știam. Și aici a fost o experiență foarte frumoasă, știu că mă repet. Și aici am văzut ce înseamnă ajutorul reciproc. Nu am fi reușit să terminăm dacă nu ne ajutam unul pe celălalt.
Ce jucării îți place cel mai mult să crosetezi?
Ștefania Salahoru: Nu m-am gândit niciodată la asta. Cred că jucăriile care sunt cele mai complexe, pentru că am o altă satisfacție la final când termin jucăria. Atunci când predau comanda, mulțumirea clientului e muuult mai mare. Deci jucăriile complexe le prefer. Chiar dacă e îngrozitor de greu să stai seara târziu, să numeri ochiurile și rândurile. Doar seara croșetez. Eu cred că întotdeauna am fost pasăre de noapte. Și de învățat învăț seara, de croșetat croșetez seara, după ora 10 e ora mea, până în ora 2 cel târziu. La ora 10 eu sunt la birou și croșetez. Și 4 ore acolo stau.
Familia te susține în activitatea de croșetat? Sau îți spun “dar lasă crosetatul”
Ștefania Salahoru: Întotdeauna m-au susținut. Mama îmi spunea că bunica i-a pus croșeta în mână și a învățat să croseteze. Doar că ei nu i-a plăcut atât de mult, fiind obligată, nu i-a plăcut atât de mult. Mă susțin și mami și tati. Oricât de mult sau oricât de puțin le-ar fi convenit ideea ei mă susțin. Nu e nimic ce să îi deranjeze în asta, pentru că au văzut că mi-am făcut bănuții mei din asta. Mami întotdeauna mi-a reproșat că stau multe ore la o jucărie și iau atât de puțin, că nu îmi apreciez munca. Și îmi spune mereu că dacă nu îmi apreciez eu munca nu o să o facă nimeni, dar mi-a rămas alături.
Nu pot să cer mult pe jucării. Stau și mă gândesc că eu nu aș da mult pe o jucărie, dar după, când stau și mă gândesc câte ore am lucrat la o jucărie, câte ore nu m-am ridicat de pe scaun, de câte ori nu am mâncat eu în acea zi ca să termin jucăria. Nu sunt mulți, sunt foarte puțini oamenii care apreciază munca la adevărată lor valoare și nu poți să ceri foarte mult.
Ce simți când crosetezi?
Ștefania Salahoru: Nici la asta nu m-am gândit niciodată. Este singurul lucru care mă detașează total absolut de orice, poți să vorbești lângă mine și eu nu sunt atentă, nu aud absolut nimic. Dacă știu că mai sunt cu persoane care mai croșetează încerc să îmi distribui atenția. Este activitatea care mă relaxează cel mai tare. O fac din plăcere. Nu pot să spun că simt ceva ce nu ar fi un sentiment plăcut. Am momentele de eu cu mine, crosetez stau și mă gândesc la problemele mele pe care le am. Știi că nu am probleme mari, dar sunt lucruri micuțe care mă consumă pe interior și stau și mă gândesc ore în șir. Este momentul în care găsesc și rezolvare și croșetând fac și cele mai bune alegeri.
Ai ales facultatea la care vei merge?
Ștefania Salahoru: Sinceră să fiu am avut jumătate de an în care mi-am dorit să merg mai departe pe design, nu știam dacă vestimentar sau de interior. Cu timpul mi-am dat seama că nu îmi doresc neapărat asta și acum nu am idee încă unde vreau și ce vreau de la viitor.
Este interesant ce îmi spui, eu mereu te-am văzut ca un foarte bun pedagog, te-am văzut mereu învățătoare sau educatoare.
Și mama îmi spune același lucru.
Sunt de părere că altfel te duci la muncă atunci când mergi cu plăcere și pui suflet în ceea ce faci, roadele sunt mult mai mari. Chiar zilele trecute m-am întâlnit cu un vecin care nu mă mai văzuse de mult și îmi spunea ce mare m-am făcut, și îmi spune “știi ce îmi spuneai tu când erai micuța și te jucai pe afară? Întotdeauna te întrebam ce vrei să devii când o să fi mare și mereu îmi spuneai că educatoare”.
M-am gândit la asta, mi-ar plăcea, m-am văzut educatoare în trecut.
Peste ani, când ești cu facultatea terminată, cu job-ul stabil, și poate și cu un pui de om pe lângă tine, te mai vezi croșetând?
Ștefania Salahoru: Da, chiar mă văd. Zilele trecute mă gândeam la viitor și cumva am conștientizat că mie mi-ar plăcea să ajung cândva să fac haine, dar nu tipul ăla de haine pe care le făceau în trecut femeile. Nu pulovere, nu șosete. Vreau ceva ce o să fie la modă atunci, ceva ce o să poarte toată lumea. Eu știu că nu aș purta acum un pulover croșetat, am acea idee de învechit. Mă gândesc oare ar purta cineva ce voi croșeta eu? Dar am o viziune legată de hainele pe care le vreau să le fac. Trebuie să ai imaginație ca să schimbi ceva urât în ceva frumos care să îți placă.
Ai vreun regret?
Ștefania Salahoru: Nu am niciun regret, singurul micuț pe care îl am, dar nu pot să zic că e neapărat legat de croșetat, este o impresie pe care mi-au lăsat-o atelierele. Este faptul că sunt puțini părinții care își trimit copiii la astfel de activități, sunt puțini părinții care înțeleg că se relaxează făcând asta, sunt puțini aceeia care înțeleg că e ceva ce poate ca în viitor ar putea să aibă continuitate și care ar putea să fie la fel de apreciat așa cum a fost in trecut.
Mulțumesc Ștefy!
Sursa foto: Stefania Salahoru, Micii artizani din Tara Barsei, Andrei Paul, Muzeul de Etnografie Brasov
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
