blog-logo

BOMBĂ Allen Coliban, în conflict de interese! Și-a dat bani ca primar pentru Asociația unde el și partenera de viață sunt membri fondatori

BOMBĂ Allen Coliban, în conflict de interese! Și-a dat bani ca primar pentru Asociația unde el și partenera de viață sunt membri fondatori

Primarul Allen Coliban crede că poate jongla cu legile după bunul plac. Sau poate este vorba de necunoaștere. Dar acest lucru nu îl absolvă de nerespectarea prevederilor legale. Este vorba despre faptul că edilul, după ce a apărut ACS FC Brașov – Steagu Renaște, a fost mai bine de un an (2021 – 2022) atât primar și președinte al Consiliului Director al Asociației, cât și membru fondator al acesteia ca persoană fizică!

Pentru a înțelege mai bine de ce există un conflict de interese, vom parcurge împreună, în ordine cronologică, cum s-au petrecut lucrurile.

Asociația Clubul Sportiv Scotch Club Brașov funcționează din anul 2019 și are ca scop promovarea și dezvoltarea ramurilor sportive pe plan local, național și internațional.

În asociație au calitatea de membri fondatori Leurzeanu Vlad, Clem Camelia Maria (concubina primarului), Mățău Cristian Florin și Allen Coliban.

27.05.2021, ziua în care a început nebunia cu FC Brașov

În data de 27.05.2021 prin care Asociația Scotch Club a adus în atenție Consiliului Local Brașov împrejurarea că susține reînființarea Clubului de Fotbal Fanion al Brașovului. În acest scop au fost de acord cu modificarea statutului, a denumirii și a organelor de conducere a asociației.

Consiliul Local al municipiului Brașov a adoptat HCL nr. 319/27.05.2021 privind aderarea Municipiului Brașov alături de Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciul Public Local de Termoficare Brașov la Asociația Clubul Sportiv Scotch Club.

În aceeași dată, la 27.05.2021, membrii fondatori ai Asociației au dat o declarație notarială prin care au arătat că sunt de acord cu cooptarea în Asociație a noilor membri. Respectiv Municipiul Brașov, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciul Public Local de Termoficare Brașov, ca urmare a adoptării HCL 319/27.05.2021.

Ulterior, prin procesul-verbal nr. 6 din 27.05.2021, Consiliul Director al Asociației a aprobat în unanimitate primirea noilor membri în asociație. Totodată, a propus Adunării generale aprobabrea dobândirii calității de membru asociat a celor menționați anterior. Astfel, atât prin procesul-verbal nr.1 din 27.05.2021, cât și prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților a Asociației Clubul Sportiv Scotch Club cu nr. 2 din 27.05.2021, în unanimitate s-a hotărât dobândirea calității de membru asociat a noilor membri.

Coliban ajunge președinte al Consiliului Director, fiind primarul Brașovului

În aceeași dată de 27.05.2021, atât prin procesul-verbal nr. 3, cât și prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 4 a fost aprobată modificarea actului constitutiv și al statutului Asociaței și s-a aprobat schimbarea denumirii Asociației din Asociația Clubul Sportiv Scotch Club în Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul renaște.

Totodată, prin aceleași acte, s-a aprobat componența noului Consiliu Director al asociaței, respectiv: Municipiul Brașov, prin primar, în calitate de președinte; Direcția Administrare infrastructură sportivă Brașov prin director, în calitate de vice-președinte, precum și Serviciul Public de termoficare Brașov, prin director, în calitate de secretar.

Alte articole:   Asociația Pro Infrastructură: România încheie anul 2022 cu mai puțin de 1.000 de km de autostradă și drum expres

Tot în data de 27.05.2021, sunt emise dispoziții de către primar, directorul DAIS și cel al SPLT de împuternicire a câte unui reprezentant în adunarea generală a asociaților a Clubului Sportiv Scotch Club Brașov.

24 iunie 2021, se actualizează la Judecătoria Brașov statutul cu noii membri

În data de 24.06.2021, Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște, și-a actualizat statutul; în ceea ce privește noile modificări care au operat. Atragem atenția asupra unui lucru deosebit de important pe care l-am depistat. Noul statut al Asociației, astfel cum a fost actualizat, prevede modificări și în privința structurii membrilor fondatori (!!!). Respectiv apare municipiul Brașov prin primar, Leurzeanu Vlad, Clem Camelia Maria, Mățău Cristian Florin și Allen Coliban.

Actul constitiv, în forma sa avută înainte de actualizarea ce a operat în data de 24.06.2021 prevedea doar 4 membri fondatori (Leurzeanu Vlad, Clem Camelia Maria, Mățău Cristian Florin și Allen Coliban). În forma sa de după modificare, prevede și dobândirea calității de fondator a Municipiului Brașov. Deși acesta din urmă a fost cooptat în asociație doar în calitate de nou asociat.

Așa cum se prevede atât HCL 319/27.05.2021 precum și Adresa nr. 56848/2021 prin care Municipiul Brașov reprezentată prin primar a formulat cerere de adeziune pentru a adera în calitate de membru asociat în Asociația Clubul Sportiv Scotch Club (actuala Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște).

Persoanele fizice Coliban și Clem se retrag, de formă, din Asociație

În data de 29.06.2021, Allen Coliban și concubina acestuia, Clem Camelia Maria, depun la Asociație două adrese. Care nu poartă număr de înregistrare. Aceștia anunță că începând cu acea dată se retrag din calitatea de membru fondator al Asociației și solicită a se lua act de aceste două cereri.

Problema acestor hârtii este că nu prea au produs vreodata efectele juridice avute în vedere. Întrucât acestea trebuiau înregistrate în registrul special ținut la Judecătoria Brașov. În acest context, Coliban este, de facto, membru fondator ca persoană fizică la Asociație, dar și ca primar, fiind reprezentantul municipiului!

Mai aducem în atenție și faptul că sediul Asociației se află chiar la adresa de domiciliu a actualului primar Allen Coliban din municipiul Brașov, Piața Teatrului…

27.07.2021, momentul în care începe „hemoragia” financiară la FC Brașov

În 27.07.2021, Municipiul Brașov reprezentat legal de primarul Allen Coliban, în calitate de instituție finanțatoare, încheie contractul nr. 42/79910/27.07.2021 pentru finanțarea de la bugetul local a activității sportive cu Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște, contract regăsit la anexa nr. 1 la HCL nr. 383/20.07.2021.

Obiectul contractului îl constituie finanțarea din bugetul local al Municipiului Brașov al activității Asociației cu suma de un milion de lei în vederea finanțării cheltuielilor detaliate în solicitarea nr. 19 din 15.07.2021 a asociației unde același Coliban este membru fondator ca persoană fizică! O fi bine oare? Sau apar niște conflicte de interese?

Alte articole:   Siegfried Mureșean: UE va impune restricții dacă nu va fi reciprocitate din partea SUA pentru acordarea de vize pentru toți cetățenii europeni

Ce spune legiuitorul?

În conformitate cu dispozițiile art. 227 prev. în Codul Administrativ, (OUG 57/2019), regimul incompativilităților aplicabil funcției de primar este cel prevăzut în cartea I, titlul IV din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice (…).

Constatarea și sancționarea stării de incompatibilitate precum și a conflictului de interese pentru persoanele care ocupă funcția de primar se realizează în condițiile legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor.

Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de legea 161/2003; are obligația legală să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ; de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv; care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru soț/soție; precum și asociație sau fundație din care face parte. (art. 228 alin. 1, lit. a) și f) din codul administrativ).

Concluzia?

Având în vedere starea de fapt prezentată mai sus; reiese în mod clar aceea că primarul Allen Coliban avea obligația de a se abține de la încheierea actului juridic. Respectiv contractul de finanțare nr. 42/79910/27.07.2021 pentru finanțarea de la bugetul local a activității sportive a Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște.

Întrucât acesta se afla într-o evidentă stare de incompatibilitate cauzată pe de o parte de calitatea acestuia de membru fondator în cadrul Asociației care a primit finanțarea de la Municipiul Brașov prin primar Allen Coliban, acesta fiind și ordonatorul de credit al Municipiului, iar pe de altă parte este cauzată și de faptul că doamna Clem Camelia Maria, partenera sa de viață, are aceeași calitate de membru fondator în Asociație.

În concluzie, domnul Allen Coliban, în virtutea calității sale de primar al Municipiului Brașov a participat și a contribuit în mod direct la finanțarea cu suma de un milion de lei a Asociației din care dumnealui face parte în calitate de membru fondator. Aspect interzis de normele legale indicate mai sus.

Despre cesiunea dreptului de participare în liga a II – a Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov către Asociație

Prin HCL nr. 373/25.06.2021 s-a avizat favorabil cesionarea cu titlu definitiv și gratuit de către CSM Corona Brașov a dreptului de participare în Liga a II-a. Obținut prin merit sportiv de către echipa de fotbal seniori a clubului sportiv Municipal Corona Brașov; secția fotbal, către Asociația Scotch Club.

Prin același HCL, s-a avizat cedarea – preluarea tuturor activelor și pasivelor ce decurg din cesionarea dreptului de participare în Liga a II -a a clubului CSM Corona Brașov către Asociație.

Alte articole:   Dan Alexa: „Ne dorim mult să batem şi Steaua şi Dinamo în 7 zile”

Prin HCL nr. 382/20.07.2021 s-a aprobat cedarea cu titlu gratuit a dreptului de folosință asupra mărcii FC Brașov și Fotbal Club Brașov România; dar și a drepturilor derivate din exploatarea acestora către Asociație. Mai mult, toate drepturile patrimoniale care decurg din exploatarea mărcii FC Brașov se cuvin Asociației; în schimb ce Municipiul Brașov nu mai poate avea nicio pretenție asupra lor.

În plus, prin HCL nr. 455/19.08.2021 se dă în folosință gratuită către Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște; mai multe spații din incinta bazei sportive Sală Sport Stadionul Metrom Brașov, pe o perioadă de doi ani. Inclusiv cu utilitățile aferente, situate în incinta bazei din Strada Carpaților nr. 66 B, Brașov.

Recapitulare la final de poveste

Practic, Municipiul Brașov prin primar a cedat folosința gratuită, împreună cu utilitățile aferente spațiului de la baza sportivă Sală Sport Stadionul Metrom către Asociația în care Allen Coliban este membru fondator. Deși acesta avea aceeași obligație legală de a se abține de la emiterea acestor acte administrative; prin care se produce un folos material Asociației.

În final, mai subliniem și aceea că operațiunea de cedare cu titlu gratuit a dreptului de participare în Liga a II – a a echipei de fotbal CSM Corona Brașov către Asociație s-a situat, din punct de vedere temporal, anterior (25.06.2021) presupusei declarații de retragere din Asociație (29.06.2021) a celor doi – Coliban și și Clem.

Așadar, în ceea ce privește operațiunea de finanțare din data de 27.07.2021 a Asociației cu suma de 1.000.000 de lei de la bugetul local al Municipiului Brașov, primarul Allen Coliban a încercat să creeze aparența de legalitate prin crearea unui document în data de 29.06.2021 de retragere din Asociație. Dar care nu produce efecte juridice; deoarece nu a fost înregistrată la Judecătoria Brașov și nu s-a luat act de această declarație de către Asociație.

În ceea ce privește operațiunea de cedare cu titlu gratuit a dreptului de participare în liga a II-a a echipei CSM Corona Brașov către Asociație din data de 25.06.2021, nici măcar această încercare de intrare în legalitate nu poate fi avută în vedere. Deoarece se afla direct în conflict de interese; având în vedere că operațiunea s-a efectuat la o dată anterioară față de declarațiile de retragere din Asociație; respectiv 25.06.2021.

Doi „grei”, un primar și un președinte de Consiliu Județean au fost ARESTAȚI și CONDAMNAȚI PENAL definitiv pentru finanțările către FOTBAL și sport. „Rețeta” de finanțare a aplicat-o și Allen Coliban la Brașov. Ce urmează?

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!
  1. […] „Primarul Allen Coliban crede că poate jongla cu legile după bunul plac. Sau poate este vorba de necunoaștere. Dar acest lucru nu îl absolvă de nerespectarea prevederilor legale. Este vorba despre faptul că edilul, după ce a apărut ACS FC Brașov – Steagu Renaște, a fost mai bine de un an (2021 – 2022) atât primar și președinte al Consiliului Director al Asociației, cât și membru fondator al acesteia ca persoană fizică!”, informează NewsBv.ro […]

    Reply
  2. Coliban e doar un George Simion slefuit pe la colturi de USR, amandoi baieti isteti, dar necitiți.

    Reply
    • Neculai Ghindeal 19 iunie 2022, 7:56 PM

      Cititul este doar primul pas. Urmează să te gândești la ce ai citit și să interpretezi. Dacă doar citești și citești și n-ai timp să reflectezi la ce ai citit, ajungi să te tâmpești citind, vorba lui Schopenhauer.

      Reply
  3. […] din Gazeta Brașovului ( link aici ) din data de 16 iunie 2022 și de articolul din newsbv ( link aici ) în care practic, și în contradicție cu legislația în vigoare, în Asociația Clubul Sportiv […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.