blog-logo

Alexandra Crivineanu (PSD): Domnule primar, de ce pedepsiți elevii de elită ai Brașovului?

Alexandra Crivineanu (PSD): Domnule primar, de ce pedepsiți elevii de elită ai Brașovului?

„Brașovul de 10” trebuie premiat la finalul fiecărui an școlar! Consilierii municipali PSD cer conducerii Primăriei să abordeze foarte serios subiectul acordării de premii sau unor alte avantaje tuturor elevilor care au obținut premiile I, II și III în anul școlar ce tocmai s-a încheiat.

Alexandra Crivineanu susține că Primăria Brașov este deconectată de la problemele oamenilor și refuză să ia măsuri pentru sprijinirea acestora. Lipsa implicării administrației condusă de Coliban lovește direct în educația copiilor.

„Datoria unui lider adevărat este să crească elitele și să le arate întregii comunități. Indiferent de apartenența politică sau de alte viziuni, educația trebuie să rămână un pilon important în construcția și progresul unei societăți. Tocmai de aceea, îi cerem primarului Coliban să găsească în cel mai scurt timp o modalitate prin care să premieze cei mai buni elevi ai orașului nostru. Acest obicei al premierii excelenței în educație trebuie reluat. Astfel încât comunitatea să-și aducă recunoștința și mulțumirea față de acești copii și față de dascălii lor.

Administrația USR de la Brașov ar trebui să se gândească la atragerea de sponsorizări și de parteneriate. Astfel încât elevii să beneficieze de facilități multiple: cărți pentru a-și reînnoi bibliotecile; abonamente gratuite la biblioteci online; laptopuri și dispozitive care să le faciliteze învățarea online; acces în tabere de creație și poate chiar excursii în țară sau străinătate.

Avem datoria morală și nu numai să luptăm pentru ca valorile să rămână acasă, la Brașov. Pentru a-și construi un viitor solid, cu joburi și familii. Așa cum în alte comunități au fost găsite soluții și la Brașov primarul Coliban ar trebui să-și revină din absență și nepăsare și să se implice în dezvoltarea armonioasă a acestui oraș.

«Brașovul de 10» trebuie să reprezinte o mândrie la nivel național. Iar generațiile care ies an de an de pe băncile școlilor, liceelor și colegiilor, trebuie încurajate și apreciate. Numai prin concurență, respect, îndrumare, spirit de competiție putem menține premii și rezultate foarte bune”, a declarat Alexandra Crivineanu.

Alte articole:   Calea ferată Predeal – Brașov. Contractul pentru studiul de fezabilitate, prelungit cu 10 luni 

Alexandra Crivineanu – De ce pedepsiți cei mai buni elevi ai Brașovului?

„De asemenea, elevii care vor obține note de 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, dar și șefii de promoție merită toată atenția administrației și a întregii comunități. Primarul Brașovului trebuie să înțeleagă că sprijinirea învățământului și a educației nu înseamnă numai investiții și modernizare în școli. Table interactive sau infrastructură școlară, ci înseamnă valorizarea resursei umane, cel mai important factor.

Domnule Coliban, poate pentru dumneavoastră nu sunt importante examenele de la finalizarea studiilor. Dar de ce pedepsiți cei mai buni elevi ai Brașovului??”, a adăugat Alexandra Crivineanu.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   Accident pe strada Hărmanului, duminică noapte

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.