blog-logo

Doar două studente au solicitat să se angajeze part-time la cantina Universității Transilvania

Doar două studente au solicitat să se angajeze part-time la cantina Universității Transilvania

Doar două studente s-au prezentat, miercuri, pentru fi ajutoare la cantina Universității Transilvania din Brașov și au fost imediat recrutate urmând să înceapă lucrul în cel mai scurt timp, relatează G4Media.ro, care citează Agenția de presă Rador.

Programul este de 4 ore pe zi, atunci când stabilesc ele, de luni până vineri și vor primi pentru asta o bursă Student Campus de 800 de lei și o masă caldă zilnic.

Este programul inițiat, încă de luna trecută, de Universitatea Transilvania pentru a acoperi lipsa de personal de la cantine, iar astăzi a fost un nou apel de recrutare și selecție.

“Am aflat de la colegi și din aplicația de pe site-ul universității, unde s-a postat anunțul. Am decis să vin fiindcă e o posibilitate să ajut și la universitate, la cantină. În plus, e în stilul meu să muncesc în domeniul restaurantelor sau alimentație”, a precizat o studentă.

„Am vrut să vin pentru că mi se pare o oportunitate foarte bună să putem să facem bani. Dar și să și ajutăm facultatea, să ne ocupăm și de cursuri. Le îmbinăm pe cât se poate”, a relatat o altă studentă.

9 studenți lucrează în cele două cantine ale Universității Transilvania

Deja, în cele două cantine ale Universității, din Memo și de pe Colină, sunt 9 ajutoare recrutate dintre studenți. Conducerea serviciului este foarte mulțumită de studenții recrutați și apreciază foarte mult seriozitatea.

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

Este ceea ce va cere la fiecare selecție, pentru că vor mai fi făcute recrutări.

“Sunt extraordinari. Sunt niște copii muncitori, toți. Toți muncesc. Cei care nu au putut să meargă în ritmul nostru s-au retras. Pentru toamnă angajări vor mai fi, dar acuma depinde dacă se prezintă cineva sau nu. Dar pentru toamnă, pentru copii, cam 20 de locuri vor fi pentru burse”, a precizat șefa Serviciului Cantine, din cadrul Universității Transilvania, Daniela Suciu.

Universitatea brașoveană de stat vrea să permanentizeze acest tip de colaborare cu studenții.

Amintim că Universitatea Transilvania a lansat un program pentru studenți, din cauza lipsei personalului. Se oferă 800 de lei pe lună și o masă caldă, zilnic 

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.