blog-logo

Opt case tradiționale din Prejmer, reabilitate cu bani din PNRR 

Opt case tradiționale din Prejmer, reabilitate cu bani din PNRR 

16 sate din mai multe județe din țară au șansa unei relansări pe harta turismului, după ce au fost selectate într-un program guvernamental cu fonduri nerambursabile prin PNRR, de restaurare a gospodăriilor tradiționale. Printre ele și comuna Prejmer, din județul Brașov. 

150 de case tradiționale din toată România, între care 8 gospodării tradiționale din Prejmer, urmează să fie reabilitate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea proiectului fiind estimată la 9 milioane de euro, relatează pressone.ro.   

Pentru marcarea, semnalizarea și marketizarea obiectivelor incluse în cadrul rutei a mai fost prevăzută o sumă adițională de 600.000 euro 

Demersul vine de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și se numește „Ordinul privind aprobarea listei obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale în vederea promovării acestora”.

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

Actul a fost publicat la sfârșit de aprilie. Una dintre direcțiile finanțate este Ruta Satelor cu Arhitectură Tradițională.   

Au fost selectate, în prima etapă următoarele comune: 

  • Rimetea și Roșia Montană (Județul Alba)
  • Prejmer (județul Brașov)
  • Izvorul Crișului (județul Cluj)
  • Ozun (județul Covasna)
  • Atid și Ciucsângeorgiu (județul Harghita)
  • Leleșe și Bunilă (județul Hunedoara)
  • Saschiz (județul Mureș), comunele Biertan și Arpașu de Jos (județul Sibiu)
  • Ciocănești și Brodina (județul Suceava)
  • Cerna și Peceneaga (județul Tulcea). 

Odată încheiate listele cu aprobarea MIPE, primăriile beneficiare urmează să organizeze licitații de lucrări, sub supervizarea unei comisii județene din care fac parte arhitectul-șef și reprezentanți locali ai muzeelor etnografice și direcțiilor de cultură.

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

Finanțarea se acordă pentru 8 gospodării în fiecare localitate selectată și este în valoare nerambursabilă de 60.000 de euro.  

Proprietarul se obligă să nu intervină asupra construcției reabilitate în următorii 10 ani și să nu desfășoare activități economice în incintă.   

Amintim că mai multe obiective de patrimoniu din județul Brașov, incluse în cadrul celor 12 rute cultural-turistice finanţate prin PNRR și că judeţul Braşov primeşte 90.000 de euro pentru promovarea bucătăriei tradiţionale.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.