blog-logo

Încep reînscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022 – 2023 

Încep reînscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022 – 2023 

Reînscrierea copiilor la grădiniţă pentru anul școlar 2022 – 2023, începe astăzi, 16 mai, iar înscrierea celor „nou-veniţi” se va face începând din 30 mai. 

Astăzi, 16 mai, încep reînscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022-2023, pentru copiii care frecventează grupa mijlocie sau mare, iar pe 30 mai începe a doua etapă pentru copiii care sunt înscriși la grupa mică. 

Părinţii pot comunica unităţii de învăţământ şi prin fax, poştă electronică sau telefonic, datele necesare – date privind solicitantul, date privind copilul, pentru a se realiza planificarea pentru depunerea dosarelor.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislaţia în vigoare, se arată într-o notă a Ministerului Educaţiei transmisă Inspectoratelor şcolare judeţene, citată de Agerpres

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

Criteriile generale de departajare presupun: 

  • existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii I un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi);
  • existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; 
  • existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate, în anul şcolar următor, în unitatea de învăţământ respectivă;
  • existenţa unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare şcolară şi profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

Conform notei ministerului, în cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil, respectiv: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menţionate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii şi, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menţionate. 

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

Înscrierile la grădiniță pentru „nou-veniţi” încep pe 30 mai 

Pentru cei care vor merge pentru prima dată la grădiniță, respectiv, în grupa mică, procedurile de înscriere încep pe 30 mai. 

Prima etapă de înscriere a nou-veniților, în general copii de grupa mică are loc în perioada 30 mai-15 iunie 2022, potrivit edupedu.ro

Dosarele se colectează până în data de 10 iunie 2022. Între 14 iunie-15 iunie se procesează solicitările.  

Până în data de 27 mai, unitățile de învățământ au obligația de a afișa numărul de locuri disponibile la avizier în loc vizibil și pe site, dacă este cazul. 

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.