blog-logo

RATBV suspendă liniile 60 și 100. Reia cursele pentru elevi

RATBV suspendă liniile 60 și 100. Reia cursele pentru elevi

RATBV S.A. a anunțat că, începând cu data de 1 mai, suspendă circulația unor autobuze. Este vorba despre linia 60 (Terminal Poiana Mică – Telecabina Poiana Brașov) și 100. (Gara Brașov – Poiana Brașov). Măsura este justificată de gradul redus de încărcare al mijloacelor de transport public de pe aceste linii.

Astfel, transportul către Poiana Brașov va fi asigurat în continuare de autobuzele liniei 20. Pentru consultarea orarului liniei 20, accesați site-ul societății www.ratbv.ro, secțiunea „Trasee și orare”.

De asemenea, RATBV reia de luni, 2 mai 2022, efectuarea serviciului de transport pentru elevi. Va fi reluată circulația pe toate traseele și în aceleași condiții ca înainte de vacanța sărbătorilor de Paște. Acest serviciu este dedicat elevilor și cadrelor didactice și nedidactice ale unităților de învățământ preuniversitar din Brașov. Pentru o călătorie în condiții de siguranță, elevii din fiecare autobuz sunt însoțiți de câte un agent al Poliției Locale Brașov.

Cele 12 trasee și orarele de circulație ale celor 14 autobuze care le deservesc

TE 1 (1 autobuz)
Stații: [7:05] Noua, cap linie – [7:07] Ștrand Noua (Str. Lacurilor) – [7:09] Aurora (Str. Lacurilor) – [7:19] Neptun (Bd. Saturn) – [7:20] Complexul Mare (Bd. Saturn) – [7:21] Gemenii (Bd. Saturn) – [7:23] Scriitorilor (Str. Zizinului) – [7:27] Meșotă – [7:34] Sanitas – [7:36] Primărie – [7:38] Livada Poștei – [7:45] Șirul Beethoven.

Alte articole:   INS: Spor natural negativ, în iunie

TE 2 (1 autobuz)
Stații: [7:20] Roman, cap linie – [7:22] Berzei (Calea București) – [7:25] Liceul Informatică (Calea București) – [7:31] Meșotă – [7:38] Sanitas – [7:40] Primărie – [7:42] Livada Poștei – [7:50] Șirul Beethoven.

TE 3 (2 autobuze)
Stații: [7:15] Valea Cetății, cap linie – [7:16] Fragilor (Bd. Valea Cetății) – [7:17] Lic. Hans Mattis Teutch (Bd. Valea Cetății) – [7:20] Carpaților (Bd. Muncii) – [7:25] Spitalul Județean (Calea București) – [7:30] Meșotă – [7:37] Sanitas – [7:39] Primărie – [7:41] Livada Poștei – [7:49] Șirul Beethoven.

TE 4 (1 autobuz)
Stații: [7:05] Noua, cap linie – [7:07] Ștrand Noua (Str. Lacurilor) – [7:09] Aurora (Str. Lacurilor) – [7:20] Roman (Str. Poienelor) – [7:22] Berzei (Calea București) – [7:25] Liceul Informatică (Calea București) – [7:31] Meșotă – [7:38] Sanitas – [7:40] Primărie – [7:42] Livada Poștei – [7:50] Șirul Beethoven.

TE 5 (1 autobuz)
Stații: [7:20] Triaj, cap linie – [7:22] Autogara 3 (Str. Hărmanului) – [7:24] Vlahuță (Str. Hărmanului) – [7:27] Liceul Meșotă – [7:34] Sanitas – [7:36] Primărie – [7:38] Livada Poștei – [7:46] Șirul Beethoven.

Alte articole:   Cardurile sociale pot fi folosite şi în Lidl, din 10 august

TE 6 (1 autobuz)
Stații: [7:15] Triaj, cap linie – [7:17] Autogara 3 (Str. Hărmanului) – [7:20] Sala Sporturilor (Bd. Gării) – [7:24] Dacia (Bd. Victoriei) – [7:27] Liceul Meșotă – [7:34] Sanitas – [7:36] Primărie – [7:39] Livada Poștei – [7:47] Șirul Beethoven.

TE 7 (1 autobuz)
Stații: [7:15] Rulmentul, cap linie – [7:17] Coresi (Str. 13 Decembrie) – [7:19] Liceul Tractorul (Str. 13 Decembrie) – [7:21] Biserica Tractorul (Str. 13 decembrie) – [7:24] Mircea cel Bătrân (Str. 13 Decembrie) – [7:26] Onix (Str. 13 Decembrie) – [7:33] Sanitas – [7:35] Primărie – [7:37] Livada Poștei – [7:45] Șirul Beethoven.

TE 8 (1 autobuz)
Stații: [7:10] Rulmentul, cap linie – [7:11] Nicolae Labiș (Str. N. Labiș) – [7:12] Liviu Rebreanu (Str. N. Labiș) – [7:17] Ioan Socec (Str. 1 Decembrie 1918) – [7:19] 1 Decembrie 1918 (Str. Independenței) – [7:21] Piața Tractorul (Str. Independenței) – [7:25] Onix (Str. 13 Decembrie) – [7:31] Sanitas – [7:33] Primărie – [7:35] Livada Poștei – [7:45] Șirul Beethoven.

Alte articole:   WhatsApp lansează noi funcții de confidențialitate: Poți decide cine vede că ești online și cine nu   

TE 9 (1 autobuz)
Stații: [7:10] Rulmentul, cap linie – [7:11] Nicolae Labiș (Str. N. Labiș) – [7:12] Liviu Rebreanu (Str. N. Labiș) – [7:13] Ioan Popasu (Str. L. Rebreanu) – [7:14] Ioan Ursu (Str. 13 Decembrie) – [7:18] Biserica Tractorul (Str. 13 decembrie) – [7:31] Sanitas – [7:33] Primărie – [7:35] Livada Poștei – [7:45] Șirul Beethoven.

TE 10 (2 autobuze)
Stații: [7:25] Stad. Municipal, cap linie – [7:27] Biserica Bartolomeu (Str. Lungă) – [7:35] Livada Poștei – [7:45] Șirul Beethoven.

TE 11 (1 autobuz)
Stații: [7:15] Pelicanului – [7:17] Avantgarden – [7:27] Biserica Bartolomeu (Str. Lungă) – [7:35] Livada Poștei – [7:45] Șirul Beethoven.

TE 12 (1 autobuz)
Stații: [7:10] Cămine IAR – [7:11] Poștă (Str. Lânii) – [7:13] Molnar Janos (Str. Molnar J.) – [7:27] Biserica Bartolomeu (Str. Lungă) – [7:35] Livada Poștei – [7:45] Șirul Beethoven.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.