
Luni, 18 aprilie 2022, în jurul orei 8.40, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în municipiul Brașov, a avut loc o agresiune fizică între soți.
Potrivit infomrațiilor pe care le deținem, cei doi soți erau în divorț. Femeia a fost atacată după ce și-a lăsat fetița la grădiniță.
„Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 26 de ani, cu un obiect ascuțit, tăietor. Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Persoana bănuită de săvârșirea faptei a fost identificată la scurt timp de către polițiștii, aceasta prezentând leziuni pe care și le-ar fi provocat ulterior. În cauză, se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina Maria Ivan.
UPDATE
Femeia a fost înjunghiată în zona gâtului chiar la intrarea în grădinița 24! Educatoarele au sărit în ajutorul ei, încercând să oprească sângerarea.
Alina a fost dusă imediat la spital, unde a intrat în stop cardio-respirator. Medicii au resuscitat-o şi au dus-o în sala de operaţie. Este în continuare în stare foarte gravă. La spital a ajuns şi bărbatul care a încercat să se sinucidă
„O pacientă cu o plagă înjunghiată, la nivelul gâtului, în şoc hemoragic, în stare foarte gravă. Din fericire s-a ajuns repede la spital. La spital, pacienta a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitată şi acum se află în sala de operaţie. A fost preluat şi agresorul care s-a automutilat cu o plagă superficială la nivelul gâtului, care nu-i punea viaţa în pericol”, a declarat pentru Observator dr. Steluța Coțiu, director medical Ambulanța Brașov.