blog-logo

Crivineanu: Cultura în Brașov trebuie depolitizată, pe modelul exemplului de bună practică de la Cluj

Crivineanu: Cultura în Brașov trebuie depolitizată, pe modelul exemplului de bună practică de la Cluj

Pentru că fiecare dintre dumneavoastră, stimați brașoveni, trebuie să cunoașteți adevărul cu privire la modul în care se face selecția proiectelor culturale pentru a obține finanțare nerambursabilă de la bugetul local.

Am decis, alături de colegii din Consiliul Local, în ședința extraordinară din 14 aprilie, schimbarea componenței Comisiei de evaluare și selecție, comisia care selectează cele mai bune proiecte culturale pentru a primi finanțare nerambursabilă din banii Municipiului Brașov.

Ceea ce primarul Coliban și viceprimarul Boghiu consideră că este „perfect” (respectiv procedura de selecție de anul trecut, ce cuprindea (doar) membri USR, dar și specialiști numiți prin dispoziție de primar – primar USR) noi credem că este perfectibil. Tocmai, pentru a avea o viață culturală vie, efervescentă, care să plaseze Brașovul pe harta marilor evenimente, noi am venit cu propuneri de îmbunătățire.

Alte articole:   Accident pe strada Hărmanului, duminică noapte

Așadar, am decis EXTINDEREA Comisiei de evaluare a proiectelor culturale din a cărei componență fac parte 3 consilieri locali, membri ai Comisiei de cultură a CL, reprezentanți ai fiecărei formațiuni politice de la masa Consiliului Local, cu drept de vot, precum și experți din domeniul culturii, specialiști din municipiul Brașov, cu rol consultativ, care vor fi numiți prin dispoziție de primar și plătiți pentru evaluările pe care le vor realiza.

Noi, consilierii locali PSD nu mai dorim să vedem în spațiul public evenimente culturale rușinoase (vezi Amural https://newsbv.ro/…/cadoul-amural-din-turnul-negru…/) finanțate din bani publici, activități care s-au dovedit ulterior că funcționau ilegal (Brașov Underground Museum), nu mai dorim să fim în situația de a gestiona acuzații cum că au fost finanțate anumite ONG-uri de casă ale unui anumit partid!

Ne dorim transparență, stimați brașoveni! Transparență, coerență, seriozitate, viziune!Și da, vă asigurăm că părerile avizate ale specialiștilor în cultură, artă, muzică, pictură, modă vor fi foarte importante pentru noi în evaluare și în acordarea unui punctaj, cu simț de răspundere.

Alte articole:   Tichete sociale de 500 de lei pentru elevi. Cererile se depun în prima zi de şcoală

Așa cum bine v-ați obișnuit cu activitatea mea din Comisia de cultură, dar și cu nenumăratele pledoarii, discursuri, inițiative pentru Brașovul cultural, am credința că anul acesta, prin implicare și extinderea comisiei, vor câștiga cele mai bune proiecte și că ne vom bucura cu toții de spectacole/ evenimente/ locuri de calitate, care vor aduce plus valoare orașului nostru. Nu politizăm, ci vrem doar echilibru și echitate.

Vă informez că în acest format funcționează și Comisia de selecție și evaluare de la Cluj, un exemplu de bună practică pentru orice administrație, dar și un oraș cu evenimente culturale marcante și dinamice. Totodată, anul trecut, Consorțiul Cultural Corona (asociație reprezentativă pentru mediul cultural brașovean, care reunește 21 de instituții publice și organizații neguvernamentale culturale din orașul nostru), dar și alți cetățeni ai Brașovului și-au exprimat nemulțumirea față de modul de selecție a proiectelor culturale și au solicitat, expres, ca din acest an lucrurile să se desfășoare într-un alt mod, în așa fel încât cultura brașoveană să se transforme dintr-una cantitativă, zgomotoasă, cu interferențe, într-una calitativă.

Alte articole:   Adormirea Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de sărbătoare

Brașovul nostru are nevoie de cultură de calitate și numai printr-o selecție justă, echidistantă și foarte riguroasă putem avea acte culturale de CALITATE. Iar opinia specialiștilor în domeniu va fi foarte importantă. Aceasta este normalitatea!

  • Alexandra Crivineanu,
  • liderul consilierilor locali PSD,
  • Comisia de Cultură a CL
Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.